AGORA LITERARA

Mihai LEONTE · Trimis: 25/09/2010 11:06 Titlul subiectului: Fisier Georgeta OLTEANU

Creatiile Georgetei OLTEANU
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 15/10/2010 16:23 Titlul subiectului:

Arienne Bertin

Amintiri
Amintiri cu parfumuri
De tinereţe şi flori
Se adună în tainici fiori
Şi ţâşnesc voluptoase
Din izvoarele-ascunse,
Din uitatele emoţii stinse.

Amintiri fugare, năvalnic trezite,
Au pornit spre înălţimile-abrupte,
Talazuri ce dor în amurg,
Departe, spre cerul răsfrânt.
Sub poala cerului incendiar,
Plouă cu amintiri, plouă noian:
Un foc nemistuit de trandafiri,
Risipit pe zăpadă şi spini.

M-am născut pe 23 iunie 1948, în oraşul Negreşti, judeţul Vaslui. Am absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1974. Am profesat 40 de ani la Şcoala Tomuleşti, judeţul Giurgiu.
Activitate literară
Debut literar cu volumul de poezii pentru copii „Aripile copilăriei”, editura „Lidana”, Suceava, 2009.
Coautor în volumul antologic de poezii „Izvoarele vieţii”, editura „Lidana”, Suceava, 2009.
Coautor în volumul antologic de poezii şi cântece pentru copii, „Universul bucuriei”, colecţia „Cărţi şi gânduri în dar”, Suceava, 2009.
Poezii publicate în volumul „Sala de aşteptare”, semnat de Florin Filioreanu, editura Viorel Medveţki, Bacău, 2009.
Poezii publicate în Antologia de Poezie şi Epigrame „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia 2009-2010.
Coautor în volumul de poezii „Călători prin timp”, editura „Cacucci”, Drobeta –Turnu Severin, 2010.
Coautor în volumul de poezii „Speranţele vieţii”, editura „Lidana”, Suceava, 2010.
Poezii şi articole de specialitate publicate în „Catedra”, revista C.C.D. a I.S. Giurgiu.
Ca membră a Ligii Scriitorilor din România sunt cunoscută sub pseudonimul literar Arienne Bertin.

Cu sinceritate,
Georgeta Olteanu

Des fleurs d’écume
Au bord de la mer,
Des fleurs d’écume
Caressent timidement la terre.
Du haut du ciel
Le soleil parait
Un symbole même
De l’espace et de la liberté.
Le soleil doré,
Le ciel bleu,
La mer tranquille,
La brise endormie,
L’horizon infini,
Me ravissent,
Me fascinent.

Du large, des fleurs d’écume
Vient tout doucement
S’offrir et s’épanouir
Près de mon cœur,
Au bord de la mer.

Fori de spumă
Pe ţărmul mării,
Flori de spumă
Mângâie timid pământul.
În înaltul cerului,
Soarele pare
El însuşi un simbol
Al spaţiului şi-al libertăţii.
Soarele aurit,
Cerul albastru,
Marea liniştită,
Briza adormită,
Orizontul infinit,
Mă încântă,
Mă fascinează!

Din larg, flori de spumă
Vin foarte încet
Să se ofere şi să înflorească,
Aproape de inima mea,
Pe ţărmul mării.

Est-ce que tu vois ?

Est-ce que tu vois
L’horizon, comme moi,
Avec la silhouette violine des collines ?
Vois-tu
La même lune d’octobre,
Luisante, étrange et ronde
Et la splendeur des nuages,
Brodés d’argent, d’étoiles,
Comme une écharpe de brume ?
Vois-tu,
Les branches de chênes, dénudés,
Finiment sculptés,
Qui se découpent
Comme une dentelle chimérique
Au clair de la lune ?
Des mystères troublants
Enveloppent ce décor,
Nimbé d’une mélancolie profonde.
Est-ce que tu vois,
Tout ça, comme moi ?

Vezi tu?

Vezi tu
Orizontul, ca şi mine,
Cu silueta violetă a colinelor?
Vezi tu,
Aceeaşi lună de octombrie,
Strălucitoare, ciudată şi rotundă
Şi splendoarea norilor
Brodaţi de-argint, de stele,
Ca o eşarfă de brumă?
Vezi tu,
Ramurile stejarilor, dezbrăcaţi,
Fin sculptaţi,
Ce se decupează
Ca o volănaș himerică
Sub clar de lună?
Mistere tulburătoare
Învăluie acest decor,
Aureolat de o profundă melancolie.
Vezi tu,
Toate astea ca şi mine?

Sur le bord du ciel
Sur le bord infini et clair
Du ciel,
Il y a des mondes
Très éloignés ,
D’où me parviennent dans âme
Les ailes de l’espérance,
Luisantes étoiles,
En chassant l’obscurité de la nuit,
D’hier, d’aujourd’hui...

Sur le bord infini et clair
Du ciel,
J’aperçois douces sentiers
Qui flottent
Dans un poème de lumière
Crépusculaire.
Plus tard,
Un fremissement d’étincelles
Annonce
L’embrassement d’aurore
Qui nait l’éclat de l’aube...
C’est un hymne triomphal,
Splendid et surprenant!

Pe ţărmul cerului
Pe ţărmul infinit şi limpede
Al cerului,
Există lumi
Foarte indepărtate
Din care îmi parvin, în suflet,
Aripile speranţei,
Stele lucitoare,
Alungând întunericul nopţii
De ieri, de astăzi...

Pe ţărmul infinit şi limpede
Al cerului,
Zăresc line cărări
Ce plutesc
Într-un poem de lumină
Crepusculară.
Mai târziu,
Un freamăt de steluţe
Anunţă
Sărutul aurorei,
Ce naşte strălucirea zorilor...
Este un imn triumfal,
Splendid şi surprinzător!

Splendori în iarbă

Fragila, graţioasa floare de mac,
În roşu-mpurpurat s-a întrupat,
Cărări incendiare, aprinse şi-a croit,
Spre alte preafrumoase flori de câmp,
Spre-nzăpezite, sfioase romaniţe,
Spre blonde sânziene, senine albăstriţe.
Apoi, îngemănate, mlădiţele înlănţuite,
Sub cerul liber, vesele şi fericite,
Vise-ndrăzneţe de frumuseţe-au zămislit,
Din zorii-nrouraţi şi până-n asfinţit.

În aurul greu al grânelor coapte,
Vise de flori de câmp sunt presărate,
Vise frumoase, înalte şi suave
Se-nalţă slobod, diafane către soare,
Şi înspre lună-apoi în noapte.
Aş vrea să le cuprind pe toate,
Dar sunt atâta de departe…
Rămân fascinată şi v-admir,
Splendori în iarbă, flori de câmp!

Îndepărtatul Cer
Îndepărtatul Cer
Cu-ntinderea-i albastră,
Sau, uneori,
Brăzdat de corăbii de nori,
E singurul
Ce n-a dezamăgit nicicând
Sufletul pământului.

Acolo sus, e pace,
De-acolo lumina zilei se naşte,
Acolo misterul necuprinsului sfârşeşte,
Acolo e liniştea deplină
După vise umbrite din noapte.

Către îndepărtatul Cer
Ochii pământului se-ndreaptă,
Prin ere călători,
Imploră şi adună
Lumină, iertare şi înţelepciune.

Speranţe şi seminţe de lumină
Încolţi-vor în inimă-i
Şi-atunci,
Atotputernicul Cer
Va transforma pământul
În grădina visată: Eden.

Timpul tăcut

Timpul tăcut,
Cu rădăcinile ţesute-n Infinit,
Deschide cu paşi egali şi reci,
Văzute şi nevăzute cărări,
În aer, pe ape sau pământ,
Purtând pe umerii săi
Prestabilite şi efemere destine.

Călătorul, Omul,
Merge-nainte,
Între Spaţiu şi Timp,
Până când,
În altă lume trece,
Fără cărări şi minus paşi,
Acolo întâlneşte
Doar plutitoare entităţi.
Eternitatea
E omenirea lor,
A celor de dincolo de nori,
Primiţi deja de Creator.
Către pământ, din sfera lor,
Semnale subtile trimit adeseori
Pentru cei dragi, ce-s încă muritori….

Timpul tăcut,
Ne-nduplecat judecător,
Orânduieşte cu răbdare
Sufletele toate,
Spre Marea Trecere-n Eternitate.

Dă-mi, nufărule...

Dă-mi, nufărule,
Din petalele-ţi albe,
Frumuseţe şi dă-mi şi candoare,
Cunună din ele să-mpletesc,
Să mă purific de relele lumeşti.

Dă-mi, nufărule,
Din frunzele-ţi verzi şi bogate,
Tinereţe şi dă-mi şi vise înalte,
Izvor să-mi fie-n asfinţit,
Să-mi răcorească gândul obosit.

Dă-mi, nufărule,
Din oglinda apei line,
Farmec şi dă-mi şi strălucire,
Pe bolta vieţii o torţă să fiu,
Să luminez, să ard, cât mai târziu…

Dă-mi, nufărule,
Şi vraja magică prin care
Mâlul vâscos l-ai transformat în floare,
Să pot şi eu la rândul meu,
Să mă renasc frumos, de mi-o fi greu…

Din cuvinte

Din cuvinte,
Cetate aş vrea să-mi ridic,
O cetate cu ferestre înalte,
Înconjurată de poduri suspendate,
Cu ziduri groase, de apărare,
Îmbrăţişând grădini pline de soare.

Din cuvinte,
Cetate aş vrea să-mi ridic,
Să-mi fie loc de rugăciune liniştit,
Secunda, clipa, să-mi fie tâmpla
Trăind al vieţii tainic cânt,
Ecou înfiorat din anotimp în anotimp…

Din cuvinte,
Cetate aş vrea să-mi ridic
Şi, când sosi-va împlinirea,
Sus, pe creneluri aş arbora
Lăuntrica pace primară,
De armonie şi lumină născătoare.

Dar pân-atunci,
Străbat la pas noi universuri,
Adun cuvinte încărcate de-nţelesuri,
Să-mi fie temelie la cetate,
O temelie de vise-naripate…

Din cuvinte,
Aş vrea să îmi ridic cetate.

Visul

Visam,
De jos, de undeva,
La Eminescu, spre Înalt, priveam.
Deşi în vis eram,
Mă întrebam
De e real
Sau ireal
Tot ceea ce vedeam.

Ce privilegiu
Am avut în vis,
Să-l văd pe Eminescu fericit!
Căci fericiţi ochii-i erau,
Luceferi se năşteau
De printre gene dese, grele,
Lumină-n jur împrăştiau.
Uimită eu eram,
Căci nu ştiam
Că-n viaţa lui de pământean
Să fi trăit o viaţă fericit,
Eu doar ştiam
C-a fost
Şi fi-va-n veci iubit!

Visam,
De jos, de undeva,
La El, către Înalt priveam,
Îl admiram,
Era chiar El, era Poetul,
Cu ochi pătrunzători, cu negre plete,
Cu fruntea-naltă, vise îndrăzneţe,
Iar eu eram atât de uluită
Să-l întâlnesc, eram vrăjită!

Şi când în zorii zilei m-am trezit,
M-am bucurat că Dumnezeu
Mi-a dăruit în visul meu
Pe Eminescu fericit
Şi-atunci, lui Dumnezeu i-am mulţumit!

Nu-i toamna cea de pe urmă
Nu-i toamna cea de pe urmă,
Cu flori ofilite de brumă,
Cu frunze clătinate, fugare,
Ce pribegesc pe cărări plutitoare.

Nu-i toamna cea de pe urmă,
Prigorii albe, semnale de lumină
Poartă solii de o senină împăcare,
Născută din speranţa-nălţătoare.

Nu-i toamna cea de pe urmă,
Sub pânza de frunze şi zgură
Am semănat sămânţa re-nvierii,
La ceas de plăcere a primăverii.

Sub soarele de-aprilie strălucitor,
Voi retrăi din plin năvalnicii fiori,
Prin cuvinte, trepte sfinte spre Cer,
Cântând anotimpuri de azi şi de ieri.

În toamna mea, acum au înflorit,
Din dor de viaţă, din dor nemărginit,
O floare suavă de măr, întârziată
Şi-o floare de liliac sfioasă, mirată...

Vise de nori
Norii spumoşi,
Care dorm noaptea
In braţele legănate ale vântului,
Visează Că spală cu spuma lor
Culoarea neagră a pământului.
Uşor,uşor, îndată ce se trezesc, Descoperă
Că tot ce au visat
E dureros de iluzoriu,e de nesperat.
Spumoşii nori
Se despletesc apoi în zori,
In nori destrămaţi,răsfiraţi,
Vagabonzi şi fugari,
Fără vise de nori înstelaţi,
Pe braţe de vânt legănaţi.
Nori zgribuliţi,zdrenţuiţi,
Aşteaptă Ca lumina să se culce în noapte,
Pentru a visa
Că spală pământul
Cu lacrimi de ploaie ,şiroaie,în pleoape.

Tomuleşti-04-2009
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Flora · Trimis: 23/01/2011 16:00 Titlul subiectului: POEZII NOI

Prietenilor mei

Eu scriu pentru prietenii dragi,
Legendă vie-nlănţuită-n timp,
Din anii de dedemult,
Indepărtaţi,
Cărările vieţii,
Alături străbătând.

Norii cei grei nu ne-mpresoară,
Pe unda timpului prezent, cărunt,
Aceleaşi flori de câmp ne înfioară
Si- aceleaşi frumuseţi purtăm în gând.

Un mugur proaspăt

(Dedicată lui Dragoş-Carlo,
nepoţelul prietenei mele,
scriitoarea Floarea Cărbune)

Între Pământ, şi Mare, şi Cer,
Spirit înalt, tu ai venit mai ieri !
Din Mare luat-ai curaj de marinar,
Din Cer, Lumina la ceasul matinal,
Iar pe Pământ tu ai ales Cărarea însorită
Unind întru vecie pe tată şi mămică.

Tu, numele de Dragoş- Carlo ai primit,
Din dragoste duioasă izvorât,
Urmaş energic pentru părinţi să fii,
Să le aduci în suflet alinare, bucurii,
Să străluceşti ca roua-n zori
Pe trandafiri,
Şi ocrotit să fii de- aripi de serafimi.

Între Pământ, şi Mare, şi, Cer
Spirit înalt, tu ai venit mai ieri,
Un mugur proaspăt, pe ramul tânăr altoit
Cu dragoste şi dor adânc, nemărginit…
05.12.2010-Tomuleşti
_________________
"NIHIL SINE DEO"!

"Te voi conduce în locul unde visele sunt vii,
��nchide ochii ��i inima-ţi deschide,
Te vei redescoperi pe tine!"