AGORA LITERARA Pagina de prezentare a Ligii Scriitorilor din Romania    FAQ   Cautare   Membri   Grupuri   Inregistrare   Profil   Mesaje private   Autentificare  Fisierul lui Marcel          Pagina de start a forumului AGORA LITERARA -> AMINTIRILE VIETII 2011 Subiectul anterior :: Subiectul urmator   Autor Mesaj Mihai LEONTE FONDATOR Data inscrierii: 09/Mai/2007 Mesaje: 610 Localitate: Moldova Noua Romania Trimis: 27/05/2011 10:43    Titlul subiectului: Fisierul lui Marcel Creatii ale poetului Marcel Visa _________________ Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE --- http://www.flickr.com/photos/22071323@N06 http://www.armbell.com/petia/ Sus marcewww Data inscrierii: 27/Mai/2011 Mesaje: 2 Trimis: 27/05/2011 11:04    Titlul subiectului: Vişa Marcel-Poezii POEZIE Poet şi înger Azi, eu ţi-am scris o poezie mută Pe foile tăcerii albe m-am pierdut visând Sunt tot poet iar tu acelaşi înger Şi noi nu am putea trăi decât murind Ţi-aş colora în curcubeu fiinţa Aş pune norii să te-mbrace-n vânt M-aş îmbăta cu tine ignorând credinţa Că tot ce-i alb e pur şi sfânt Dar tac,am spus deja prea multe M-ai părăsit căci nu ştiu să iubesc Eu aşteptam să vină cineva spre mine Să mă înveţe asta...nefiresc. Rămâi în cerul tău de patimi Rămân în lumea mea, dezamăgit Chiar nu ştiam că îngerii vând lacrimi Acum am înteles şi tac în asfinţit Vis cu zei infinit întuneric la geamuri, fluturi negri dau din aripi a doliu felinarele din stradă pâlpâie ,se sting fantomatice siluete populează norii ploaia mânată de vânt îmi patrunde-n suflet asemeni unui sicriu introdus în cavou fulgerele mă sfâşie ca nişte lupi flămânzi într-o iarnă siberiană evadez în depărtări în smârcurile din sud cresc lipitori uriaşe se hrănesc cu sângele morţilor înecaţi lună plină! desluşesc în zări corăbii de colivă dar mă trezesc ceainicul bolboroseşte pe vatra de humă îmi sunt aripile visului prea obosite să mai zbor voiam să plec departe ştiu că-n tainice oraşe pe Marte mai trăiesc zei o să-i revăd cândva în vis ploaia cade lovindu-şi trupul transparent de geamul meu vântul bate din nord fluturii obsidian au zburat motanul toarce stai să sting şi luna e târziu. Copacul de hârtie Copacul de hârtie mi-a şoptit: Eşti printre noi,dar nu la infinit. Ai ochii goi atunci când mă priveşti... Am ramuri goale,triste ...chiar groteşti Copacul de hârtie privit sub clar de lună Semăna cu o fiinta îndrăgostită şi nebună. Cu braţele deschise ,alergând spre el, Am adormit,m-am ridicat la cer Păşeam pe scări de vânt,pe scări de dor, Alunecam împins de timp visând culori Nebun...sau poate-un simplu visător Îţi culegeam in loc de flori un nor! De sus priveam copacii de hârtie Păduri intinse de lumină vie Doar unul singuratic sus pe-un deal Era copacul de hârtie ideal Bătut de vânt,de ploaie şi ucis de foc Răsare tot mereu 'n acelaşi loc E ca-ntr-un deja vu care persistă Îmi amintesc de el îndată ce nici măcar nu există Lucifer ce e tăcerea mă întrebi? e arta de-a zâmbi prin semne în dimineţi cu îngeri surdo-muţi, ceşti de cafea şi globuri de cristal. cunoşti tu notele tăcerii? ai ascultat un cântec mut vreodată? nu…tu nu ştii măcar ce-i cerul pătat de fulgerul plăcerii nu poţi să vezi prin întuneric cerbii cum se-adapă cu viscerele templelor din noi nu ai căzut din leagăn în mocirlă, proscris fiind din vina preafrumoasei Eve n-ai sărutat pe gură moartea ca pe-o damă. tu nici nu ştii ce-i iadul amintirilor funeste... eu ştiu ce e tăcerea...eu şi timpul şi demonii ce-mi dau puteri pe veci. eu doar, stăpânul nopţilor macabre al haitelor de lupi şi-al spiritelor făr' de odihnă eu ...beta şi omega . Cuie pe ape îmi bat zilnic un cui în cap o fac pentru a respira sub apă ieri mi-am produs un palat sub mare din scoici şi bucăţi de corăbii scufundate mă scufund în oceane de păpădii hrănindu-mă cu lebede ce danseaza prin cireşii de mai pe un ultim cântec dedicat mie fac scratch-uri cu ciocurile lor pe discuri de vinil uzate le mixez moartea pe-o simfonie de-a lui Bethowen. mi-e dor de zeii primăverii-cărăbuşii de mai , de şopârle şi şerpi dor să-i simt cum mişună prin mine adorm uneori în podul casei mele, legănat de vânt zile în şir visez... nu mă trezesc mi-e primăvară în gând şi toamnă în suflet îmi plouă cu cerneală din albastrul cerului lipsit de nori mi-am umplut stiloul de poezie mai am nevoie de trupul tau doar vreau să-ţi desenez poeme întregi pe sâni peniţa stiloului meu e atat de fină! te doresc sub apă vreau sa călătorim la poli pe spatele balenelor roz mai am un cui iubito...ia-l,e al tău. Şah mat seara joc şah pe balcon am ca coleg un melc de casă da...e melcul meu campion mă bate de fiecare dată iar eu,supărat,îi secţionez cu lama ochii dar îl simpatizez ... cândva îl voi lăsa să se târască pe sânii tăi iubito el mi-a cerut-o...nu mă privi cu groază! aşa fac melcii când se îmbată vor sex ,vor să escaladeze sfârcuri. va lăsa pe ei dâre lungi,lipicioase ştiu,e rece...dar nu la fel ca tine s-a stins şi ultimul felinar pe stradă şah mat luminii din noi orbit de întuneric mă ascund în cochilii de melci ca într-un buncăr atomic jucând şah cu mine ,seara,pe balcon Moarte şi corbi ceţuri lăptoase sub coline pustii zac la pândă... în depărtări ,doar copaci singuratici de frunze goliţi... (furtuna-i de vină şi fulgerele serii) păduri de stejar ,scorburi sinistre cască asemeni unor guri flămânde,ştirbite de cari de crengi atârnă descompuse cadavre spânzuraţii lumii,în ultimul leagăn al vieţii terifiant peisaj! moarte şi corbi... vântul ce bate mai rece ca sloiuri de iceberg rănit mai trist ca uitarea amar ca speranţa ucisă în fapt de seară doar cerbii se mai adapă cu vise cete rărite poposesc la izvoare de lacrimi tuşind inorogii se-nchină la stele...şi-atât pădurea visează iar satele dorm sub ape line,tăcute pescarii pe maluri dau alene din pleoape căci somnul le vine tiptil pe la gene doar moartea şi corbii mai croncăne-n noapte în stoluri macabre alunecă-n zbor se pierd după piscuri stinghere. Nimic sau totul într-o seară ploioasa stam singur în casă şi mă gândeam la...nimic. priveam la o tava cu pahare goale...atât de goale! dar în scurt timp s-au umplut şi ele cu gândurile mele...despre ele. am luat un pahar şi sorbindu-l pâna la fund am început în el să să ma scufund m-am scufundat mult timp... până, într-un tarziu,când,m-am lovit cu fruntea de nisip era nisipul de pe fundul Mării Uitării uitasem cine sunt şi voiam să m-ascund într-o cochilie de scoică am încercat să pătrund. eram prea scund...şi ploua mărunt, în ceaţă mă afund,repetand obsesiv: "într-o seară ploioasă stam singur în casă şi mă gândeam la nimic... eram obosit" de ce-am băut paharul pân' la fund? m-am otrăvit cu gândul meu despre Nimic... nimic e-atât de mult...iar eu sunt mic! iar sunt pierdut de toate...nu-mi explic! de ce a trebuit să mă scufund în mare, să-mi lăcrimeze ochii de atâta sare? să mă legene valurile dintr-o parte-n alta... să adorm printre peşti...,să mă-ntreb unde eşti dacă eşti sau nu eşti...dacă tu mă iubeşti...? pe tine nu te-am uitat,deşi m-am înecat în Marea Uitării năluca a iubirii,aromă a fericirii,tu eşti totul! iar pentru a ajunge la tine o să încerc înotul. Ultim poem ţi-am lăsat un ultim poem pe piatra funerară l-am scris în seara plecării tale voiam să-ţi fie punte între lumi ei te-au îngropat în mare taină, departe de sat am auzit doar osiile carului scârţâind tot mai stins,asemeni luminii de afar' credeau că dorm, obosit de lacrimi,anesteziat de durere dar în mintea mea se înfiripa acest poem de dragoste pierdută,de dor acum, regăsindu-te, ţi-l recit în fiecare seară luna umplută îmi luminează versul, cărarea până la tine de mâine nu mai vin,îţi sunt de ajuns cuvintele mele căci sunt în ele fiecare parte din mine e acolo, mereu cu tine mereu noi doi,într-un poem . Călător Ce dimineaţă tristă,cu gust de 'ndepărtare! Azi m-am trezit în grabă ,sunt pregătit de drum Taxiul sau luntraşul mă aşteaptă în zare Îmi iau adio-n grabă de la al tău parfum Ajung în gara veche ţinând în mâna soarta Ca pe-o valiză grea cu lacăt ruginit Privesc în jur speriat şi strâng mai tare toarta Aurolaci soioşi îmi spun : bine-ai venit! Aroma de cafele îmi năvăleşte-n nări Deschid o carte veche şi mă prefac în murmur Adorm pe bănci modeste poeţi prin triste gări Şi toţi fumăm trabucuri din cel mai vestit mugur. Din tren se vede lumea ca un tablou mai şters În goana lui nebună el calcă peste lauri Decapitat e Cezar în vechiul univers Iar caii lui tărie devin nişte centauri Avem în palma noastră cerneala nemuririi Dar privat de pene albe cuvinte nu se-aştern Iar îngerii nu vor ca să cedeze firii Ei nu mai cad din ceruri ca vise ce se cern În trenul către moarte mai stăm în câte-o gară Unde poeţi în zdrenţe ne mai recit-un vers E singura bucurie în astă primăvară De mâine toamna iarăsi,se-aşterne-n univers Octombrie…joi Octombrie, joi... Străzile sunt invadate de noroi, Ţăranii se spânzură în păpuşoi E toamna în doi...e joi. Am uneori un sentiment de deja vu... Parcă aş mai fi fost odată tu...dar nu. E devreme azi să-ţi zâmbesc în faţă E octombrie joi...şi-i ceaţă. Citesc pe ziduri urme de ieri, Se-ntinde igrasia în minţi infantile şi încă speri. Defilez pe bolnave străzi de oraş sumbru şi gri În gări pustii te-aştept şi nu mai vii. E ora târzie şi-am invăţat să tac Doar ceasul îşi mai cânta obosit eternul "tic tac". Sorb din ceşti de cafea amară toamna de afară Aştept odata cu iarna să dispară...a mai trecut o vară. Kamikaze Războiul periodic al elementelor E un sistem elementar al segmentelor Cu soldăţei de plumb ce cad Pe campiile Irakului aflat in jihad Duc şi eu cu mine un război demult Am uitat glasul inimii să-l mai ascult Simt că sunt o bombă cu ceas O să mă detonez în ultimul minut rămas Elaborez în transă formula chimică fatală Dizolvând planeta in a universului cerneală Vopsesc cometele gândirii în roz... Momentan sunt în audienţă la Vrăjitorul din Oz Păşesc pe pardoseala castelelor din cer... Ca stelele ce cad şi nu pier Luceafăr de-aş fi m-aş "eminesciza" Şi-aş scrie poezii despre lumina mea Mă dilat efervescent, progresiv Am inventat apărarea în sistem defensiv Sparg parola eternului pentagon mason În world trade center-ul gândirii tale trimit un avion Sunt un veritabil kamikaze erotic Explodez în universul trupului tău exotic Te duc în al nouălea cer... În castelele ce cad si nu pier Roşu aprins Mă cuprinzi în tine La fel cum o gaură neagră ar înghiţi soarele. Între pulpele tale E un întreg univers. Buzele mi se contopesc infinitului Mă atragi în tine respiraţie intensă Mă creşti fire, mângâiere cu patos Nu te saturi de mine. Eşti fluture îndrăgostit de lumina nopţilor Îţi învălui trupul cu braţe puternice Dansez cu tine, pe un cântec vechi mixat la platanele lunii Mă voi întrupa în adâncimile tale de roşu aprins Ce-şi dezvăluie secretele numai mie...secretele tale femeie. Te vei lăsa cucerită de surâsul meu malefic Când te voi poseda definitiv. Cum vei simţi cutremur de gratificare în corp Ai nevoie de fiecare por din mine...mă zgârii febril Te lupţi cu nevoia de a pune capăt şi cu dorinţa de a-mi simţi spasmul Vom culmina final Prea dulce, prea torid, prea delicios Ai vrea să rupem clipa în vecie Ne rămâne doar delectarea gândului de a reveni cândva Am să aştept să te devorez din nou...mai mult , mai mult...mai adânc Reflecţia plăcerii eşarfa ta rămasă pe noptieră are mireasmă de fragi coapte în aer doar urme de tine parfum de sâni fragezi umezi de săruturi sfârcuri…. reflecţii ale plăcerii îmi bântuie oglinzile minţii derulându-se la nesfârşit ca-ntr-un proiector uitat pe repeat timpanul păstrează ecoul geamătului tău talisman auditiv... sticla de şampanie zace 'ntr-un colţ,golită de esenţă paharele au urme de buze fierbinţi sticlă topită în înfățișări obscene petale arse pe covor... muşcătura ta nevindecată îmi împodobeşte pieptul ca o decoraţie de război câştigat trupul meu poartă îmbrăţişările tale sub forma unui tatuaj invizibil pasiune foc dorinţă. Petale de nori Norii albi alunecă pe cer În văzduhurile albastre, ei pier... Se duc departe,departe în zare Fuioare de vată ieşite la plimbare. Pe iarba din ceruri ei lasă cristale, Bobiţe de rouă pe roze petale Picături de vise în ceşti de metal Cu gust amărui ,cu aromă de bal E cinci ulterior masă ...e frig ...e devreme Dar somnul din ape îmi umblă prin vene Îmi întunecă-n grabă orizontul etern ...din nori de zăpadă petale se cern Petale de nori căzute în mare Plutesc în derivă ,mă uimesc...ce splendoare! Mă apropii tăcut , cobor în adâncuri Printre petale de nori ...şi mii de săruturi Vorbind cu ploaia De ce-mi vorbeşte ploaia prin portavoci de nuferi? De ce nu tace ? Îmi orbeşte timpanul cu fulgere-n ceruri de piatră În nopţi de taină mă spală de mine Mă cerne cu haine de lut printre ecvestre statui ale karmei Îmi suflă esenţa în fluvii de sânge Mă izbeşte sexual cu sânii lui Venus Turbez în pivniţe ale paradisului pierdut Mă aşteaptă destinul mai ud decât ieri , trei mile 'nainte-mi Şopteşte-mi mai bine cuvinte vulgare Sedu-mă cu tină şi cioburi de nori Ucide-mi tăcerea cu tunete grave Dezbracă-mi amorul ca pe vis de durere Ucide-mi instinctele-n faşă Şi spală-mi durerea de-a şti Vorbeşte cu mine în clipele sumbre pictate cu doruri Tablou al şoaptei să-mi fii în muzeul uitării Singurătate supremă şi şoapte pe ape de cer Timpul ruginind în ploaie materia cenuşie a serii scârţâie îndelung aidoma unor ferestre în ceruri deschise de vânt, neunse de veacuri alături de greieri , în ierburi înalte de stepe adorm cuvintele reci în singurătate clopotul lunii sună în dreptul uitării asemeni unui ceas vechi cu cuc fum de lumânare se-nalţă din candela morţii în bordeie ascunse de nori... miezul nopţii! alunecă momentul ca un şarpe viclean prin suflete reci şi amare îşi lasă veninul în pungi de puroi iar zeii veghează din apele tulburi ofrandele aduse lui Chronos fecioare curate jertfite pe piscuri aruncate în ape cu nuferi zglobii tic tac...şi moartea te-nhaţă în haine de doliu apare zâmbind prin locuri pustii şi bizare te poartă în stepe cu greieri şi melci călători alături de Eva şi Adam putrezi-va viaţa din noi... doar timpul nu moare nicicând Singurătate Câtă singurătate...ce adâncă tăcere e în casă acum,în jurul meu! Doar ceasul ticăie obosit,minutele trec Spre un somn lin şi adânc mă petrec Afară e cerul'norat şi e vânt Iar ziua e rece şi tristă.. Se-ascund pe sub pietre frânturi de cuvânt Iarba creşte în jos,nu e de nimeni atinsă A plouat zile-n şir,totu-n jur este ud... Chiar aripile tale sunt ude acum Nu pot să te văd,dar pot sa te-aud, cum spui că timpul "e aşa de crud"! Timpul nu trece , timpul nu zboară... cu ce-s oare eu vinovat? Nedrept sunt cu noi şi-ncepe să doară Mă las prea mult de tine aşteptat . Sunt trist...foarte trist! Mi-e inima frântă... Poate vremea de-afară-i de vină...sau eu ? Vinovat sunt de-a mea tristeţe...o stiu Pământul se-nvârteşte...în juru-mi tot pustiu. Sevrajul copilăriei puştiul acesta drogat cu tainice vise are pupilele dilatate ca nişte petale de nuferi copilul din el e în sevraj a tras cândva pe nas toată inocenţa iar acum străbate străzi lăturalnice singuratic, desenând grafitti-uri pe pereţi de cavouri pierde ore în şir urmărind lebedele cum mor pe lacuri invizibile le ascultă cântecul si-l imită uneori are tenişii găuriţi,plini de praf, părul îmbâcsit de tăceri lungi dar are darul de-a pătrunde uşor în mintea ta el citeşte suflete apoi le lipeşte etichete fără nume puştiul acela a crescut candva dar încă e prins în sevrajul copilăriei ca într-o pânză de paianjen invizibilă puştiul acela sunt eu. Doliu Pe străzi ruginite de fum Convoi mortuar se arată Sunt oameni şi frunze pe drum Căci moartea nu iartă În doliu e viaţa şi plânge Iar ploaia se scurge tăcut O lacrimă amară se frânge În timpul trecut Flori albe de plastic ornează Coroane şi jerbe de flori Doar mortul e trist şi visează La alte cărări. Năluca iubirii Când noaptea îşi coboară ale ei negre pleoape, Iar luna străluceşte pe cer, te vreau aproape Aş vrea să-ţi simt suflarea, să-mi simţi mereu iubirea Căldura ne inundă...e rece fericirea! O noapte lângă tine fiinţă de lumină! Te rog soseşte-acum şi dorul mi-l alină! Nebun ,cu gândul tulbur,mă-ntreb:oare e bine nălucă-nşelătoare,să te iubesc pe tine? La miezul nopţii-mi baţi în geam cu mâna ta uşoară Făcându-mi semn să te urmez....eu ies grăbit afară Dar tu dispari ,în urma ta, doar un parfum pluteşte De trandafir şi de lalea...inima mi se-opreşte. Din ce tărâm oare-ai venit ca să mă chinuieşti? În vis mi-apari cu chip blajin spunând că mă iubeşti Aş vrea mai bine-acum să mor să uit a ta privire! O trup pribeag şi-nşelator,eşti chin sau eşti iubire!? Să pescuim suflete În umede caverne stă ascuns de lume vierme ruginit atins de fulger hoinar proscris al sorţii mai ridică uneori un steag de luptă pe culmi posomorâte se războieşte cu păsări de pradă stoluri negre ce-şi au cuibul în turnuri gotice tu nu exişti de fapt eşti doar un spirit solitar lovit de nemurire s-a-nchis sicriul cândva el a rămas afară-n ploaie un duh rătăcitor captiv în lacuri din oglinzi cerul îi este pătură pe ape reci îl îmbracă cu îngeri scutit de glas faceţi upgrade morţii puneţi-i touchscreen vreau s-o ating şi eu apoi să fug veniţi să pescuim suflete să ne hrănim cu carnea lor să ne înfruptăm din neant Sus Afiseaza mesajele pentru a le previzualiza:  Primele, cele mai vechi mesajePrimele, cele mai noi mesaje         Pagina de start a forumului AGORA LITERARA -> AMINTIRILE VIETII 2011 Ora este GMT + 2 ore Pagina 1 din 1   Mergi direct la: Alegeti un forum ADMINISTRARE----------------Administrare CULTURA----------------AMINTIRILE VIETII 2011LITERATURAClubul poetilorClubul prozatorilorPagini enciclopedice...Arta desenuluiBiblioteka noastraIZVOARELE VIETII 2009MIRAJELE VIETIIVOLUME ANTOLOGICEArtele toateCenaclu VIATA DE ZI CU ZI----------------SANATATEA NOASTRAViata noastra...FeminaSpiritualitateKlub LibertyPsihologiaPoliticaSporturi  Nu puteti crea un subiect nou in acest forum Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum Nu puteti vota in chestionarele din acest forum Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group Fa-ti si tu propriul forum GRATUIT, pe www.myforum.ro