AGORA LITERARA

marcewww · Data inscrierii: 27/Mai/2011 Mesaje: 2

folderul final cu poeziile pentru Amintirile vietii

Autobiografie

Mă numesc Marcel Vişa,sunt nascut la data de 19 decembrie 1983 în localitatea Abrud,un orăşel minuscul pierdut prin Munţii Apuseni.
Părinţii mei Vişa Traian şi Vişa Eugenia(născută Popa).
Am trei surori : Rodica,Angela şi Rita.
Locul unde am copilărit ,acel excelent sat de munte pare rupt parcă desprins din poveştile pe care de mic obişnuiam să le citesc prin cărţile prăfuite aranjate în cuferele din podul căsuţei de lemn.
Primăverile te încântă cu parfumul florilor de mai .
Vara, soarele ,aerul,iarba,gâzele…totul pare cuprins de farmec acolo în munţi . Nopţile sunt încărcate de mister.
Toamna e încărcată de tristeţe…ploi mărunte îţi umplu sufletul de monotonie. Noroiul creşte în jur ca o umbră ce înghite soarele veseliei.
Iernile sunt geroase,iar viscolul şuieră turbat prin podul casei.
Clasele unu-patru le-am fabricat în satul natal
După ce tatăl meu a decedat ne-am mutat la Zlatna, un oraş cenuşiu şi trist.Pentru a evada din banalul cotidian mă afundam în lectură. Un obişnuit al bibliotecii orăşeneşti.
Am locuit acolo până pe clasa a zecea continuându-mi apoi liceul la Abrud.
Serile obişnuiam să mi le petrec la gura sobei, cu muzica dată în surdină,scriind sau lecturând .Îi citeam des pe Bacovia,Baudelaire şi pe Edgar Allen Poe.Citisem toate cărţile din biblioteca şcolii…mă rog ,ce mi se parea interesant. Ajunsesem sa studiez şi numeroase cărţi de psihologie .
După terminarea liceului mi-am satisfăcut stagiul militar,apoi am rămas în cadrul armatei unde activez şi în prezent.
Sunt pasionat de citit,drumeţii montane şi îmi place să ascult muzică veche mai ales pe viniluri.
Poezie am început să scriu prin liceu,eram încă la Zlatna.
În prezent activez în administraţia site-ului Confluenţe lirice,revistă literară online.
Poezia mi-a fost mereu aproximativ ,a devenit un mod de exprimare pentru mine.Locurile prin care am trecut şi-au lăsat amprenta asupra mea ,iar asta se cunoaşte şi în versurile mele.. Îmi place să abordez teme cât mai vaste atunci când compun ,totul e izvorât din trăiri şi e condimentat cu multă imaginaţie.

Vorbind cu ploaia

De ce-mi vorbeşte ploaia prin portavoci de nuferi?
De ce nu tace ?
Îmi orbeşte timpanul cu fulgere-n ceruri de piatră
În nopţi de taină mă spală de mine
Mă cerne cu haine de lut
printre ecvestre statui ale karmei
Îmi suflă esenţa în fluvii de sânge
Mă izbeşte sexual cu sânii lui Venus
Turbez în pivniţe ale paradisului pierdut
Mă aşteaptă destinul mai ud decât ieri ,
trei mile 'nainte-mi

Şopteşte-mi mai bine cuvinte vulgare
Sedu-mă cu tină şi cioburi de nori
Ucide-mi tăcerea cu tunete grave
Dezbracă-mi amorul ca pe vis de durere
Ucide-mi instinctele-n faşă
Şi spală-mi durerea de-a şti
Vorbeşte cu mine în clipele sumbre pictate cu doruri
Tablou al şoaptei să-mi fii în muzeul uitării
Singurătate supremă şi şoapte pe ape de cer

Cer fals

marea nu e decât un cer fals
(cel de sus are semnătura lui Dumnezeu)
a curs din înalturi
odată cu ploaia
în seara plecării tale
a căzut pe pământ ...
ca o lacrimă surdă
în care mă înec

mă ascund
după mulajul palid al lunii
reflectat în adâncuri...
precum tu
în marea gândurilor mele
un alt cer fals unde erai cândva înger

devii uneori corabie fantomă
mânată de furtuni

rătăcesc pe insule pustii de tine
ca un naufragiat al vieţii
zâmbind ...
parcă aş muri în fiecare zi

Chem ploaia

ea încă-mi răspunde
ca atunci îndată ce eram copil
(era partenera mea de joacă)
îmi scotea greieri din pământ
le uda arcuşul
făcându-i să falseze
cântând apoi serenade deocheate.
le spăla negrul
ca o rasistă iubitoare

acum doar îmi ţine de urât
şoptindu-mi la geam poveşti
printre picături
răcorindu-mi străzile gândului
pe unde încă mai adun amintiri
din lumi ce nu există

nu te opri niciodată!
albeşte-mi gândurile
ca rufele mamei
din dimineţile copilăriei mele.

Alb -negru

tablou alb-negru
s-au ars siguranţele curcubeului
a murit culoarea
pictori rămaşi lipsit de muză
dorm pe pânze neîncepute
metamorfoză

dar eu?
în fiecare zi tot mai mult tac
în orele târzii ale nopţii îmi mixez durerea pe cercul lunii
pick-up vrăjit
sunete grave
azi simt alb -negru
daltonist crucificat de mesia culorilor

Amor alb-negru

îmi lipseşti...
când nu-ţi pasă,
amorul e negru
grilaj de fier
sudat cu nefiinţă
de inima mea

prizonier al sângelui
mi se cutremură trupul
de praful străzilor pustii
căzute în mine
cu frunzele toamnei reci
din oraşul cu două anotimpuri
fără culoare

la colţuri de suflet popas
dorm hamace...
în aer proaspăt
suflat pe nări
de Cerberi domestici

sub munţi de cascade apari
când târziul din noi clipeşte mai des
palid cer
îţi brăzdează chipul
sub năframa beznei
şi tot ce-mi oferi e sărutul
pe buze mă doare
amorul tău alb.

Cupidon zombie

tabloul din oglindă
reflectă spaime în sufletul meu
când pe pereţii nopţii
se caţără timpul
spre a se spânzura
de grinda cerului

e târziu
spiritul tău e prins dincolo...
paravanul de sticlă
devine o poartă
închisă pe veci

uneori priveşti cu ură
pe vizorul atemporal
acea gaură din oglindă
făcută de săgeţile unui Cupidon zombie
singurul care mai crede în noi
dar e dincolo şi el
săgeţile nu mă pot atinge

Dilatare

fumez iadul în foiţe de cer
mă droghez cu gânduri de demoni
împerecheaţi cu îngeri palizi
suflând cerculeţe de fum
pătez aerul cu iluzii
evadez

îmi ţin jointurile în cutia pandorei
ca într-o tabacheră
o deschid tacticos
atunci când mi se pare strâmt universul
trag...
mi se dilată pupilele odată cu el
scap din cămaşa de forţă
şi alerg de gât cu dumnezeu
prin camera cu cioburi de suflete
ne izbim de pereţi pe ritmuri rock
obosim într-un târziu
pe salteaua murdară ne aşezăm în formă de cerc
şi fumăm
dilatând universul

Eternitate

în nopţi târzii
biserica din sat pare mai albă
de parcă
îngerii îi împrumută haina
prin cimitir zăcând apoi
mai goi şi trişti
îi văd cum se lipesc
de pietre funerare
unindu-se cu marmura
zici c-ar sculpta statui din aripi

când luna le loveşte chipul rece
mă trec fiori simţind cum mă privesc
cu ochi de mort
mai reci decât tăcerea

mi-e frig uitându-mă în jur,
singurătatea îşi ascute gheara
odată cu bătăile din aripi
ce se aud de sub pământ
toţi morţii vor să îşi ia zborul parcă
trecând prin mine...şi mă dor!
atunci mă-ndrept cu paşi mărunţi spre casă
în ritm de clopote ce tac
s-a spânzurat de frânghia lor destinul
făcând să asurzesc de tot
să nu-l aud pe tata
cum mă cheamă
sub îngerii de marmură ce-l ţin
după biserica ce le-mprumută haina
să-mbrace-n ea eternitatea

Doliu

Pe străzi ruginite de fum
Convoi mortuar se arată
Sunt oameni şi frunze pe drum
Căci moartea nu iartă

În doliu e viaţa şi plânge
Iar ploaia se scurge tăcut
Ca lacrima care se frânge
În momentul trecut

Flori albe de plastic ornează
Coroane şi jerbe de flori
Doar mortul e trist şi visează
La alte cărări.

Fer(m)ecat

Te chem în dimineţi avare
Să-mi dai amorul tău acid
M-aş cununa cu flerul tău hibrid
Am apărea în mii şi mii de ziare

Eşti o cătuşă fără chei
Mă tot îndemni cu vorbe inocente
Stârnind pe chipul meu emoţii aparente
Mă-nchizi în cuşca ta cu lei

Suspin dorindu-mi iarăşi libertate
Dar nu mă laşi deloc ca să respir
Hipnotizându-mă cu ochii de vampir
M-ai ferecat cu trupul de păcate

Fără tine

Tablou vechi…
Personajele cerşesc viaţă
unui Van Gogh fără mâini
cu minţile rătăcite
Fără el curcubeul moare
uitându-şi ţelul

Ghilotina din cadru sângerează capete de culori
jertfite pe catafalcul artei
Geneză şi sfârşit pictate laolaltă
cu pensula minţii
Livezi bântuite de fantome
Fructe viermuiesc în coşuri de paie
Sclavi uitaţi la umbră
Părăsire…
Departe, un sat
O caleaşcă albă
Stol de ciori în urmă-i…

Fără perete tabloul moare
Fără degete pictorul visează
Atelier în ruină
Şevalete roase de carii
Fără tine sunt un tablou scutit de culoare

Hamacul

din hamac
cerul se vede ciuruit
de frunzele celor doi plopi
sub care sfântul Petru a leşinat
de căldură
în pelerinaj la Mecca
îl văd pe bunul samaritean
cum trece nepăsător
cu cheia de gât
călcând apăsat cerul
sătul să care în spate răniţii
Domnului
trist îmi adun hamacul
mi-l fac plasă pentru gânduri
peşti carnivori
e prea seară pentru a pescui altceva
luna apare ca o gaură în cer...
dincolo paradisul luceşte
sângeriu
liliecii decupează cerul din aripi
mii de bucăţi
cad peste oameni
doar sfântul Petru sforăie
în hamac

Figurine de timp

Mi-am dat seama că pot dilata timpul
Ca pe-o acuarelă udată de ploaie
Ca pe-un fard udat de lacrimi
Pot să mă joc cu secundele
Să le frământ ca pe-o plastelină
Să-ţi plămădesc din ele statui
Întărite de soarele deşertului ce se întinde între noi
Pustie-mi eşti ca Marea Moartă
Tu chip de lut
Sunt Dumnezeul din vis
Mă joc cu timpul ce ne-a rămas
Creez iluzii din tina sufletului tău
Mai sper.

Lunetistul

ţintesc departe
cerul tău
prin scut de nori
nu-l pot atinge
gloanţe oarbe
doar demonii din vis ucid,
cu arc de buze moi
săruturi curcubee

ochiul lunetei împrumută
moarte
ostaşului necunoscut
căzut la rândul lui
de dragoste orbit
sau milă de a fi
când flori se ofilesc
în pagini de poet

e prea departe ea
scrisori să-i mai ajungă
sub bolovani de timp
iubirea-i de prisos
când toaca bate
peste amorul lui de plumb
un plumb de flintă
în inimă-ngropat
adânc

Kamikaze

războiul periodic al elementelor
e un sistem elementar al segmentelor
cu soldăţei de plumb ce cad
pe campiile irakului aflat in jihad

duc şi eu cu mine un război, demult
am uitat glasul inimii să-l mai ascult
simt că sunt o bombă cu ceas
o să mă detonez în ultimul minut rămas

elaborez în transă formula chimică fatală
dizolvând planeta in a universului cerneală
vopsesc cometele gândirii în roz...
momentan sunt în audienţă la Vrăjitorul din Oz

păşesc pe pardoseala castelelor din cer...
* ca stelele* ce cad şi nu pier
luceafăr de-aş fi m-aş "eminesciza"
şi-aş scrie poezii despre lumina mea

mă dilat efervescent, progresiv
am inventat apărarea în sistem defensiv
sparg parola eternului pentagon mason
în world trade center-ul gândirii tale trimit un avion

sunt un veritabil kamikaze erotic
explodez în universul trupului tău exotic
te duc în al nouălea cer...
în castelele ce cad si nu pier

Peştera

de la fereastră
la margini de cer
ecou de tobe
întunericul umple un gol de cavernă
peste noi se clădeşte ușor un tavan
ne desparte de zei...
între pereţii reci ai nopţii
fantomatice siluete imită viaţa
într-un dans grotesc

nimeni nu zâmbeşte
mereu flămânzi
unii se hrănesc cu iluzii
alţii cu sânge
eu mă hrănesc cu speranţa
că voi muri ultimul
sentimentele au iz de guano
murdărite de coşmaruri
aici îngerii împrumută aripi de liliac
să poată zbura sub cerul de piatră
prea albi par
levitând printre picturile rupestre
desenate cu gheare
contorsionate de timp
unii se transformă în demoni de lut
hrănindu-se cu carne de om
o luptă surdă se dă
într-un loc fără ying

Ochii tăi

mă joc cu ochii tăi prin iarba fiarelor
să ţi-i deschid acum măcar
un joc puţin bizar
pe fire îi înşir
de parcă ar fi fragi necoapte
mult prea opaci să mai clipească

motanul meu îi crede
mingi de gumă
furnicile ,un fruct necunoscut

seara se odihnesc în vasul cu formol
la ora când bunica 'şi arunca proteza
în cana cu apă
apoi adormea
legănată pe scaunul
din lemn de tek
scârţâind podeaua
iadului ...
peste noapte te visez
cum dormi
îţi simt privirea cum aruncă flăcări
atunci mă-ntorc spre perete
să ating cu obrazul
zidul dintre noi
şi înjur printre dinţi
că eşti prea departe...
să m-auzi
sau să te joci cu ochii mei

Piatra Corbului

Apune soarele pe pe urmă pietre
Încununând cu raze ora ce-a trecut
Se-aprind curând luminile prin vetre
Iar fumul caselor se-nalţă tot mai mult

De pe islaz coboară vitele îndestulate
Copiii le mânau încet spre sat
Curând va mirosi în jur a lapte
Si-a fân proaspăt cosit şi adunat

Din galerii subpământene
Răzbat ecouri ,parcă din trecut
Mineri bătrâni şi tineri ies alene
Sub umbra Pietrei ca de dup-un scut

Cu lămpile aprinse, pe cărare
Pornesc în şir flămânzi şi obosiţi
Până când ,colo jos, în vale
Se stinge cel din urmă licurici cu cei sosiţi

Doar luna îşi aprinde felinarul
Peste tăcerea nopţii ce s-a aşternut
Şi brazii îşi mai freamătă amarul
În vântul serii care-a început

Acolo sus ,pe stânca rece
Se-adună corbii ca într-o moschee
În orificii negre noaptea-şi vor petrece
De strajă aurului excluzând cheie .

Petale de nori

Norii albi alunecă pe cer
În văzduhurile albastre, ei pier...
Se duc departe,departe în zare
Fuioare de vată ieşite la plimbare.

Pe iarba din ceruri ei lasă cristale,
Bobiţe de rouă pe roze petale
Picături de vise în ceşti de metal
Cu gust amărui ,cu aromă de bal

E cinci după masă ...e frig ...e devreme
Dar somnul din ape îmi umblă prin vene
Îmi întunecă-n grabă orizontul etern
...din nori de zăpadă petale se cern

Petale de nori căzute în mare
Plutesc în derivă ,mă uimesc...ce splendoare!
Mă apropii tăcut , cobor în adâncuri
Printre petale de nori ...şi mii de săruturi

Poet şi înger

Azi, eu ţi-am scris o poezie mută
Pe foile tăcerii albe m-am pierdut visând
Sunt tot poet iar tu acelaşi înger
Şi noi nu am putea trăi decât murind

Ţi-aş colora în curcubeu fiinţa
Aş pune norii să te-mbrace-n vânt
M-aş îmbăta cu tine ignorând credinţa
Că tot ce-i alb e pur şi sfânt

Dar tac,am spus deja prea multe
M-ai părăsit căci nu ştiu să iubesc
Eu aşteptam să vină cineva spre mine
Să mă înveţe asta...nefiresc.

Rămâi în cerul tău de patimi
Rămân în lumea mea, dezamăgit
Chiar nu ştiam că îngerii vând lacrimi
Acum am înteles şi tac în asfinţit

Roşu aprins

Mă cuprinzi în tine
La fel cum o gaură neagră ar înghiţi soarele.
Între pulpele tale
E un întreg univers.
Buzele mi se contopesc infinitului
Mă atragi în tine respiraţie intensă
Mă creşti fire, atingere cu patos
Nu te saturi de mine.
Eşti fluture îndrăgostit de lumina nopţilor
. Îţi învălui trupul cu braţe puternice
Dansez cu tine, pe un cântec vechi mixat la platanele lunii
Mă voi întrupa în adâncimile tale de roşu aprins
Ce-şi dezvăluie secretele numai mie...secretele tale femeie.
Te vei lăsa cucerită de surâsul meu malefic
Când te voi poseda definitiv.
Cum vei simţi cutremur de plăcere în corp
Ai trebuință de fiecare por din mine...mă zgârii febril
Te lupţi cu nevoia de a pune punct final şi cu dorinţa de a-mi simţi spasmul
Vom culmina final
Prea dulce, prea torid, prea delicios
Ai vrea să rupem clipa în vecie
Ne persistă doar satisfacția gândului de a reveni cândva
Am să aştept să te devorez din nou...
mai mult , mai mult...
mai adânc

Inima

Îmi aduci moartea iubirii
Nopţile sunt mai reci
Cu gheaţa ce-mi naşte în piept
vijelii hibride
Tăceri infernale
Un iceberg loveşte titanice sentimente
Îmi alungă soarele
După steaguri de doliu
ce fâlfâie în bernă
umbre mă înfioară
Nori cumulonimbus
aruncă trăznete săgeţi
Ca un Cupidon retard
internat în ospiciu
Puneţi-i cămaşa de forţă!

mi-aş scoate inima din piept !
cu gheara de lup
Poate aşa voi simţi măcar
durerea
îmi voi aminti să iubesc
Inima mea devine o criptă prea rece
Unde sentimentele zac în sicrie de timp
Corbii negri îmi întunecă cerul
culegând rămăşiţe de pe oasele speranţei.
Mă pierd în valurile tăcerii
Inima mi-e piatra de moară
mă duce la fund

Să pescuim suflete

În umede caverne
stă ascuns de lume
vierme ruginit
atins de fulger
hoinar proscris al sorţii
ridică uneori un steag de luptă
pe culmi posomorâte
se războieşte cu păsări de pradă
stoluri negre
ce-şi au cuibul în turnuri gotice

tu nu exişti de fapt
eşti doar un spirit solitar
lovit de nemurire

s-a-nchis sicriul cândva
el a rămas afară-n ploaie
un duh rătăcitor
captive în lacuri din oglinzi
cerul îi este pătură
pe ape reci
îl acoperă cu îngeri fără glas

faceţi upgrade morţii
puneţi-i touchscreen
s-o ating
apoi să fug

veniţi să pescuim suflete
să ne hrănim cu carnea lor
să ne înfruptăm din neant

Lucifer

ce e tăcerea mă întrebi?
e arta de-a zâmbi prin semne
în dimineţi cu îngeri surdo-muţi,
ceşti de cafea şi globuri de cristal...
cunoşti tu notele tăcerii?
ai ascultat un cântec mut vreodată?
nu...tu nu ştii măcar ce-i cerul
pătat de fulgerul plăcerii
nu poţi să vezi prin întuneric cerbii cum se-adapă
cu viscerele templelor din noi
nu ai căzut din leagăn în mocirlă,
proscris fiind din vina preafrumoasei Eve
n-ai sărutat pe gură moartea
ca pe-o damă...

nu ştii ce-i iadul amintirilor funeste...
eu ştiu ce e tăcerea...eu şi timpul
şi demonii ce-mi dau puteri pe veci.
eu doar, stăpânul nopţilor macabre
al haitelor de lupi şi-al spiritelor făr' de odihnă
eu ...beta şi omega .