AGORA LITERARA

Lulu V · Data inscrierii: 17/Iul/2011 Mesaje: 3

mă confunzi cu-n ac şi-o sfoară

eu sunt materialul ce este cusut hainelor ulterior ploaie.
sunt cusut hainelor ude şi rupte de lacrimi,
ciorapilor vechi din pod şi rupţi în talpă.
dar tu mă confunzi cu-n ac şi-o sfoară.
e-adevărat, eu n-am început, nici sfârşit, nici molii
bolnave-n guler.
în mine încape tot ce e în tine - de la organe până
la senzaţii.
tot ce e în mine îl dau afară zi de zi şi îl arunc să ardă
în umbra ceasului din mine ce bate neîncetat şi sacadat de greu,
ca şi ţevile prin apă.

în fiecare zi ce trece fără să te verşi în mine urlând
mă arunc în apa ce se cască-n lac şi devenim una.
ne vărsăm una-n alta, urlăm, ţipăm, iar eu revin
ca o sclipire din altă galaxie în baie, în faţa chivetei
rupte-n bucăţi.
mirosul tău se-ntinde-n jurul meu şi ne facem una.
dragă, aragazul e pornit, miroşi a eu, poate iei foc?
nuu, nu-ţi fă griji, eu sunt tot!
patul dezordonat, perne aruncate peste tot,
geamul deschis, un frig de te ia cu draci, sticle goale
pline de mireasmă de vin şi naftalină ieftină,
tabloul cumpărat de noi e o grimasă pe perete.
aseară am avut o mică escapadă...Sophie a trecut pe-aici,
a plecat doar de dimineaţă, dragă, încă o omletă, te rog!
dupa ieri seară sunt rupt!
da, cum să nu, imediat.
miros a tine, tu miroţi a ea, eu miros a voi amândoi.
dragă, cred că mă confunzi cu-n ac şi-o sfoară!
cafeaua dă-n clocot, eu dau în clocot.
fierb dar mă răcesc repede.
mă liniştesc. eu sunt tot.
fără mine, tu eşti doar lama de pe marginea chiuvetei mele.

Lulu V · Data inscrierii: 17/Iul/2011 Mesaje: 3

Făcând abstracţie de Auschwitz, Honey!

făcând abstracţie
de nota discordantă
în care înoată romanul prost de dragoste
în praful de pe noptiera mea,
totul e bine şi frumos,
Honey.

paltonul tău de comandant de lagăr
stă bine înzăpezit lângă pufoaica mea
de vară.
blana lui, ciupită de molii.
făcând abstracţie de transparenţa lui,
aici totul e sufocant de cald.

cana ta de metal,
plină de cioburi, de rugină,
încă geme de frigul îndurat
acolo, în iadul rece de la Auschwitz.
încă o mai dor rănile de la biciul încins
şi culmea,
încă se mai sufocă uneori!

făcând abstracţie de vârsta lui
aparent înaintată,
câinelui încă-i mai e frică
de cruzimea din ochii tăi de un
albastru ceţos, îndată ce ardeai cu un aer
sacadat -şi nonşalant- pieptul
deţinutului 587, cu un chiştoc
de ţigară -aparent- fumat.

dar făcând încă o dată abstracţie
de tot şi toate,
chiar şi de aşternuturile noi şi
îngălbenite,
totul e bine şi frumos,
Honey!

rochia mea roşu aprins
şi de gală stă pitită
în dulapul mare, de mahon.
încă mă aşteaptă,
draga de ea!
iar eu aştept cu înfrigurare
ziua când vei pune mănuşa,
biciul şi paltonul
jos, iar ele se vor umple
de dulcele praf al neantului
din dulapul plin de praf de puşcă.