AGORA LITERARA

Mihai LEONTE · Trimis: 06/06/2010 14:24 Titlul subiectului: Proza lui Mihai LEONTE

[url=http://www.99poze.ro/p/010526d1c821593a65f3c1d1ca68d042.jpg] Proza lui Mihai LEONTE Proza lui Mihai LEONTE

[/url][url=http://www.99poze.ro/p/d5bcb5cb62e4b73e608e2920d7bfe3b9.jpg] Proza lui Mihai LEONTE Proza lui Mihai LEONTE

[/url][url=http://www.99poze.ro/p/55d06b4deecf104ef33e316a84519de0.jpg] Proza lui Mihai LEONTE Proza lui Mihai LEONTE

[/url][url=http://www.99poze.ro/p/2c573357970add92f0631a3d9c13d8e8.jpg] Proza lui Mihai LEONTE Proza lui Mihai LEONTE

[/url]
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

ANUL 2009 – ÎMPLINIRI ŞI REALIZĂRI

DRAGII MEI PRIETENI SI COLEGI

Închei un an 2009 cu sufletul împăcat. Pentru vârsta mea sunt mulţumit cu ce am realizat în acest an. Nepotul Lucas al fiicei noastre Amelia a perfect un an. Nepotul Ovidiu al fiului nostru Marius-Dan a împlinit 18 ani devenind major. Soţia mea Ana a întrat în deceniul opt. În plan literar am participat la două volume antologice; IZVOARELE VIEŢII apărut la Suceava, lansat şi la Penitenciarul Timişoara în premieră, iar poeta suceveană Simina Silvia ŞCLADAN m-a inclus în volumul concretizat de dumneaei tot la Suceava; UNIVERSUL BUCURIEI.
Ca cetăţean al oraşului Moldova Abia apărută am avut o surpriză plăcută; domnul primar al oraşului nostru, doctor inginer Ion CHISĂLIŢĂ m-a invitat alături de alţi cetăţeni să facem parte din Consiliul Consultativ al primarului. La cei 69 ani credeam că nimeni nu mai are nevoie de mine, şi totuşi!
Ca utilizator frecvent al NET - ului am descoperit noi prieteni pe care îi preţuiesc, având speranţa că vom colabora şi în viitor. Am comentat pentru volumul CENUŞA UNUI SUFLET al poetei şi scriitoarei Geta NEDELCU din Craiova, dar şi pentru poeta suceveană Simina-Silvia ŞCLADAN în volumul de versuri PETALE DE LUMINĂ. Printre alte comentarii primite la creaţiile mele, cel mai semnificativ a fost cel al distinsei Floarea CĂRBUNE, poetă şi scriitoare din Constanţa. Toate aceste evenimente, luate împreună mă fac să fiu MULŢUMIT. Îmi pregătesc noul volum ARMONII MAJORE, pe care sper să reuşesc tipărirea lui în 2010. Am scris şi multe texte în proză în 2009.
Mulţumesc tuturor colegilor şi prietenilor mei pentru tot ce au gândit şi făcut pentru mine. Vă doresc să aveţi împlinirile pe care doriţi să le realizaţi în 2010 şi în viitor.
LA MULŢI ANI ÎN SĂNĂTATE VĂ UREAZĂ,
Mihai LEONTE
31 DECEMBRIE 2009
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

PROFESOARA VRĂBIUŢĂ

De mulţi ani de când stau la acest bloc am văzut ca vrăbiile îşi au amenajate cuiburi în ferestrele uscătoriilor. Nici un locatar nu le-a deranjat aceste locuinţe ale lor. Pe timpul iernii chiar le ajutăm să treacă prin greutăţi, aducându-le alimentaţie specifică, adică grâu şi alte boabe mici. Uneori îndată ce frigul este prea mare le aruncăm miez de pâine înmuiat în apă caldă. Cum vine primăvara însă aceşti vecini ai noştri devin mai gălăgioşi şi nu mai stau să le dăm noi de mâncare. Dar cum a început sezonul reproducerii am sesizat că anumite vrăbiuţe au sarcini noi. Astfel în perioada când puii experimentează să zboare mai multe vrăbiuţe sunt atente căci micuţii nu prea ştiu ce vor şi se aruncă în gol minus măsuri de precauţie, iar jos vecinele din bloc, pisicile îi aşteaptă gata să-i înhaţe pentru o masă delicioasă. Atunci apar paznicii care nu pregetă să se arunce asupra duşmanului pisică! Se întâmplă ca tocmai din aceşti paznici să cadă răpuşi pe câmpul de luptă în ghearele pisicii şi atunci să vezi gălăgie şi ciripituri de tot felul. Ceva însă m-a frapat de mai multe zile. Auzeam mereu tonalităţi ale unei vrăbiuţe şi nu înţelegeam ce se întâmplă!? M-am înarmat cu un săculeţ de răbdare şi am început să privesc din diferite poziţii ce e cu acest ciripit? Cu atenţie am început să descifrez lecţiile pentru noii pui, dar valabile şi pentru ceilalţi membrii ai coloniei de vrăbii. Sigur nu veţi crede ce vă spun. Am reuşit să înţeleg că profesoara Vrăbiuţă le spune celor mici reguli de comportament general. Iar atunci când zvăpăiaţii nu ascultau era anunţat un fel de gardă a cuiburilor şi aceştia erau degrabă admonestaţi în fel şi chip. Am putut să descifrez cum li se spunea tinerilor pui să nu încerce să-şi schimbe piuitul fiindcă vor fi atraşi de către duşmani prin false apeluri. Pentru cei mai avansaţi lecţiile aveau alte tematici; despre stoluri şi necesitatea lor. Interesantă mi s-a părut lecţia de geografie unde se vorbea de ţinuturi noi necunoscute de toate vrăbiile. Desigur că erau invitaţi profesori din alte clanuri cu mai multă experienţă şi se pleca deseori în zboruri de recunoaştere şi punere în practică a lecţiilor predate. Întotdeauna stolul compus din tinerii elevi era format şi din cei vârstnici pentru înţelegerea lecţiei predate în acea zi. Dar a doua zi lecţiile se reluau, pentru că viaţa vrăbiilor, ca şi pentru alte specii este o şcoală continuă care nu trebuie neglijată
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

NUMEROASE LECŢII DE ISTORIE

Zilele Culturii la Moldova Nouă din 3 noiembrie 2010, s-au desfăşurat într-o zi de toamnă aparte de frumoasă, îndată ce numai să stai într-o sală câteva ore nu-ţi venea. Invitaţia primită anunţa o prezentare tentantă. Eram invitat să-mi prezint volumul apărut în 2010, adică ARMONII MAJORE, autor Mihai LEONTE.
Cuvântul de deschidere l-a rostit domnul Primar al oraşului Moldova Nouă, doctor inginer Ion CHISĂLIŢĂ. Totul era pregătit ca pentru o adevărată sărbătoare a culturii. Dar aveam să asistăm la adevărate lecţii de istorie a zonei Clisura Dunării. La prezidiul adunării erau prezenţi patru profesori doctori dintre care trei în istorie.
Tema propusă de Lucreţia Loredana BOJIN ,,Plastică neo-eneolitică din Clisura Dunării” a fost deosebit de interesantă prin prezentarea noilor descoperiri arheologice din perimetrul Liubcova – Sicheviţa – Gornea.
A continuat profesorul Desideriu GECSE, proaspăt doctor în istorie, cu o tematică despre etnicii cehi din această parte a României intitulată; ,,Izvoare şi surse istorice privind comunităţile cehe din Banatul de Sud”, aducând informaţii culese din mai multe surse, destul de diverse, mai târziu o muncă titanică care s-a desfăşurat în timp, dar a meritat efortul.
Profesorul Ionel FOLEA asigură în atenţia publică; ,,Dovezi arheologice privind continuitatea de viaţă şi locuire neîntrerupte prin minerit şi alte îndeletniciri în Clisura de Sus a Dunării”. Ceea ce a scos în evidenţă tema domnului profesor Ionel FOLEA, a fost munca desfăşurată în perioade variate alături de ingineri mineri, care l-au sprijinit în anii precedenţi să adune materialul despre minerit, nominalizând pe inginerii Ioan TALPEŞ (decedat) şi Petru VLAD. Domnul profesor Ionel FOLEA, cât şi ceilalţi vorbitori şi-au exprimat regretul pentru pierderea unor obiective miniere ce trebuiau cercetate şi care au fost distruse prin noile lucrări miniere executate în această zonă, excepțional de bogată în resurse arheologice miniere.
Un adevărat omagiu avea să aducă colaboratorilor şi elevilor săi, profesorul Andrei NISTORAN prin tema; ,,Contribuţia cadrelor didactice şi a elevilor la cercetările arheologice din Clisura Dunării de sus”. Dumnealui a dat exemple cum elevii se ofereau voluntar pentru a participa la diverse acţiuni, unde nu lipsea efortul fizic, în mod special săpături.
O amplă prelegere istorică aveam să ascultăm din alocuţiunea profesorului doctor în istorie Doina BENEA, născută pe aceste meleaguri, recte chiar în Moldova Nouă. Tema abordată de dumneaei este destul de vastă şi voi încerca să revin asupra acestui subiect interesant.
Încheierea acestor prezentări avea să aparţină poetului Mihai LEONTE, care printr-o alocuţiune referitoare la; ,,Necesitatea localizării scrierilor” şi-a prezentat volumele tipărite până la cel mai recent ARMONII MAJORE 2010. Mihai LEONTE a prezentat auditoriului şi iniţiativa personală referitoare la tipărirea volumelor antologice ale poeţilor de pe NET, astfel că până în prezent au fost tipărite 5 ediţii, ceea ce a adus în prim-planul literaturii, mulţi autori necunoscuţi care neavând mijloace financiare adecvate nu şi-ar fi văzut creaţiile tipărite.
Evenimentul s-a încheiat cu un frumos şi variat program artistic susţinut de tineri elevi de şcolile şi liceul din oraşul Moldova Nouă. Au impresionat publicul, micuţii elevi de la Şcoala I-VIII, care sub conducerea profesoarei Alena GECSE au prezentat un program extraordinar de divers.
Acestei ediţii 2010, a XXXIV, Consiliul Local Moldova Modernă i-a acordat o sumă mult mai mică decât în alţi ani, însă evenimentul a fost reuşit, în aceste vremuri de criză.
Produs concretizat de participantul direct la eveniment; Mihai LEONTE

[url=http://www.99poze.ro/p/6ce210ce8ffae01c20b08df6d571dab0.jpg] Proza lui Mihai LEONTE Proza lui Mihai LEONTE

[/url]
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 14/11/2010 04:59 Titlul subiectului: Cunostinta...autor Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

CUNOŞTINŢA

Fiind elev al şcolii profesionale, cum dădea primăvara îl rugam pe diriginte să ne lase să facem meditaţia in cimitir unde erau amenajate diverse mese, iar cadrul natural cu arbori suficient de bătrâni era foarte plăcut. Cu oarecare rezerve dirigintele un profesor nespus de mărinimos ne elibera dintre zidurile şcolii profesionale. Condiţia eliberării era să ne formam grupe de câte 4 elevi mai târziu care ne dădea un bilet de voie. Aici aveam să cunosc ceva ce nu ştiam încă până atunci. Intr-o zi a venit la noi o distinsă doamnă să o ajutăm să întreţină mormântul soţului său. Recte să-l săpăm şi să o ajutăm să planteze flori. Fiindcă eu terminasem ce aveam de învăţat m-am oferit să o ajut. Din discuţiile purtate am reţinut că soţul ei murise cu ceva timp în urmă măcinat de o boală îndelungă de plămâni. Doamna s-a propus a avea în jur de 40 ani, şi că o cheamă Minica, un nume îndeajuns de curios pentru mine. În momentul cât am ajutat-o la fapt m-a întrebat despre biografia mea, şi m-a solicitat să merg să o ajut îndată ce am timp liber să o ajut şi acasă la lucrul în grădină. Între timp apare şi dirigintele nostru pentru verificare, însoţit de un pedagog al şcolii. Pe doamna Minica o cunoştea căci avea casa în oraş. Aceasta tocmai îi explica dirigintelui şi pedagogului că ar dori să o mai ajut şi acasă la diferite lucrări în timpul meu liber. Dirigintele a acceptat şi chiar mi-a semnat un bilet de voie permanent. Astfel aveam să cunosc o lume în care am intrat fără să vreau. Doamna Minica mi-a dat adresa unde trebuia sa merg. A doua zi după orele de curs mi-am anunţat pedagogul de serviciu si am plecat spre adresa data de doamna Minica. Cu toate ca mai fusesem pe acea strada nu remarcasem prea mult casa unde stătea doamna Minica. Mi-a spus ca avea de săpat in gradina vreo câteva zeci de metri patrati si sa amenajam straturile de zarzavat si flori. Casa era situata undeva sub panta dealului, practic muntele Măgulicea cum ii ziceau localnicii. Doamna Minica locuia cu mama dumneaei in vârstă de 61 ani cum aveam să aflu. Doamna Minica era o femeie destul de frumoasă pentru cei 39 ani ai săi. Avea un corp zvelt şi vorbea în continuu ameţindu-şi partenerii de discuţii. M-a întrebat daca fumez şi mi-a oferit o ţigară Carpaţi fără filtru. Noi ucenicii fumam ce ne pica în mână. Am mers în grădină şi ulterior ce mi-a arătat parcela de săpat eu am început să sap cu sârg pentru a termina cât mai repede. însa pe urmă ce am săpat cam pentru două straturi m-a oprit şi am început pregătirea straturilor. Doamna Minica a început să mă descoase şi să-i povestesc despre mine. Bine înţeles cum eram destul de larg la gura i-am povestit despre viaţa mea şi locurile pe unde umblasem până am ajuns la şcoala profesională Zlatna. Am muncit destul de întins iar la ora când trebuia să ajung la masa de seară la şcoală cele doua straturi erau gata însămânţate cu ceapă. Am vrut să plec dar nu m-a lăsat să merg la masa de la şcoală, astfel că am rămas să mănânc la familia dumneaei. Mama doamnei era şi ea o iubită destul de vioaie pentru vârsta ei, pregătise câteva spații libere de ouă cu jumări, şi se scuza că nu gătise ceva mai bun. La masa am fost servit cu ţuică însă am gustat doar un mic păhărel şi am refuzat paharul de vin oferit după masa găsind numeroase scuze, după care am plecat la şcoala. Doamna Minica m-a rugat sa vin şi a doua zi să continuăm munca. Pentru ziua lucrată mi-a plătit 20 lei, sumă ce mi se părea destul de mare pentru cât lucrasem.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 15/11/2010 08:34 Titlul subiectului: Impactul...autor Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

IMPACTUL

In ziua următoare am plecat din nou să-mi continui munca. Acasă era doar doamna Minica şi mi-a spus că astăzi nu săpăm în grădină şi aveam de decupat şi aranjat nişte lemne. Pentru mine absolut orice muncă era tot aşa de grea sau uşoară şi desigur nu mă speriam. Fiind primăvara doamna Minica era îmbrăcată într-un capot îndeajuns de uşor prin care i se zăreau proeminent sânii cu rotunjimi moderate. Lemnele erau într-o magazie şi trebuiau crăpate şi stivuite, o lucrare nu obositoare pentru mine. Doamna Minica adusese un platou cu plăcinte cu brânză, o carafă cu vin roşu care erau aşezate pe o măsuţă în apropiere. Eu am început să crap buturugile de lemn şi nu eram atent la pregătirile ce se efectuau. Despicarea grămezii de lemne nu a durat nici o oră şi am început să stivuim lemnele în magazie. Am început să le aranjez cu grabă, însă doamna Minica nu avea intenţia să terminăm repede. Astfel că ea mi le dădea la mână şi eu le aşezam în stivă. La fiecare aplecare capotul doamnei se despica şi sânii i se vedeau in toata splendoarea. Avea sânii rotunzi şi suficient de frumoşi. Mai văzusem eu sâni, însă ai doamnei păreau splendizi şi îmi luau ochii. Nu îmi permiteam să visez la ceva. O teamă faţă de ceva nepermis pătrunsese în mine. Ceva avea să se întâmple totuşi. Nu mai aveam decât vreo câteva lemne şi doamna Minica a căzut ca secerată peste grămada de lemne. Nu ştiam ce să fac. Am coborât de pe scara unde eram urcat şi am ridicat-o pe doamna Minica încercând să văd ce are. Am ridicat-o cu mare preocupare crezând că s-a lovit, neştiind cum s-a întâmplat fiind în acel clipă cu spatele spre ea. Am ridicat-o şi am observat că îşi revenise. M-a rugat să o sprijin şi să o duc în casă. Am urcat treptele casei nu prea înalte şi am aşezat-o pe o canapea. M-a rugat să mă aşez lângă ea şi să îi masez puţin ceafa. M-am conformat şi în simplu timp doamna şi-a revenit, mulţumindu-mi pentru ajutorul dat. Eu m-am roşit şi nu ştiam ce să mai fac. Doamna Minica mi-a spus să iau loc la masă, şi a adus tava cu plăcintele şi vinul invitându-mă să mănânc şi să gust din vinul roşu. Mai târziu ce se întâmplase nu prea ştiam cum să procedez. Doamna Minica nu dădea importanţă evenimentului şi se comporta ca şi cum nu se întâmplase nimic. Timpul era cam înaintat şi se înserase bine. Voiam să plec către internat, însă doamna Minica m-a rugat să nu plec să o las singură, căci mama ei era plecată la Alba Iulia unde aveau altă casă. Am acceptat cu riscul de a întârzia de la masă. Însă gazda pregătise deja o gustărica destul de consistenta şi nu rămâneam flămând. Am început să discutăm de numeroase lucruri mărunte şi neimportante. Până la urmă Doamna Minica mi-a spus că a vorbit cu dirigintele meu că mă va duce cu ea undeva la munte unde avea un sălaş. Acum începeam să leg căderea şi motivul cu lemnele. A început să-mi facă un pat într-o cameră alăturată unde trebuia să dorm în acea noapte. Îmi era frică să beau din vinul oferit aşa că m-am abţinut pe cât posibil. Ştiam de îndată ce lucrasem la Valea Călugărească faptul ca nu e bine să bei mult vin. Am stat mai mult de poveşti cu doamna Minica, istorisindu-i episoade din viaţa mea. Se făcuse ora 23 şi încă nu mă culcasem şi nici la internat nu am mers. Doamna Minica s-a apropiat la un ocazie dat de capul meu şi m-a întors cu faţa către ea şi m-a sărutat pe gură cu un fel de ciudă parcă, dar şi cu un fel de gingăşie ascunsă. În întâiul moment nu ştiam cum să mă comport şi ce să fac. Dar nu a trebuit să acţionez în nici un fel fiindcă doamna Minica era în braţele mele aşa cum stăteam pe scaunul de pe care nu mă mişcasem de multă vreme. Nu pot să descriu tot ce s-a întâmplat, dar nici nu ştiu cum am ajuns în patul pregătit pentru culcare. După ce a stins lumina doamna Minica s-a cuibărit lângă mine şi nu s-a lăsat până nu m-a dezbrăcat şi de ultima textilă de pe mine. Am petrecut în acel pat cam vreo două ore permițând multe griji ale lumii departe. Strategia căderii fusese bine regizată. Am plecat într-un târziu de la casa doamnei Minica şi am sărit gardul internatului prin locul pe unde veneau întotdeauna întârziaţii. Norocul meu că aveam colegi de clasă care îmi acoperiseră lipsa.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

CĂLĂTORIA CU MOCĂNIŢA

Pe urmă impactul cu doamna Minica, nu ştiam cum voi mai da ochii cu dumneaei. Mie mi se părea că am comis o mare greşeală! Lucrurile însă aveau să fie cu totul altfel. Cam în fiecare duminică eram convocaţi la reşedinţa de raion Alba Iulia. Eram spre finalul anului doi şi participam la spartachiada tineretului. Concuram la proba de săritură în lungime. Plecam din Zlatna în jurul orei 4 dimineaţa cu trenul Mocăniţa care parcurgea distanţa de 35 kilometri în circa 2 ore şi jumătate. Surpriza mea avea să fie când la casa de bilete am zărit-o pe doamna Minica. Mi-a conceput semn să mă apropii pentru a-mi spune că îmi va cumpăra dumneaei biletul. Am încercat să-i spun să nu-mi cumpere bilet, căci noi aveam un delegat care se ocupa de tot. Am rămas împreună cu ceilalţi colegi care mergeau la concurs. Mulţi mă întrebau cine e doamna? Nu am avut timp de explicaţii căci trenul era gata de plecare. Am sesizat că doamna Minica mi-a arătat biletul şi m-a chemat cu un gest subtil. Nu o puteam refuza! Am dat să urc în tren dar am fost invitat la clasa întâi de doamna Minica. Nu ştiam ce să mai fac! Să merg sau nu? Am aşteptat să se urce dumneaei, iar eu am urmat-o suficient de docil. Am lăsat-o să se aşeze unde credea de cuviinţă. A găsit un loc unde stăteam faţă în faţă cu dumneaei. Discuţiile dintre noi erau îndeajuns de banale. Am găsit o temă comună; literatura şi cititul. Pe banca noastră nu mai stătea nimeni, însă tot drumul nu am îndrăznit nici să ridic mâna spre doamna Minica. În anumite ocazii dumneaei mă atingea uşor cu mâna fie pe genunchi, fie îmi mângâia obrazul cu gingăşie, ceea ce mă făcea să roşesc. A sesizat acest lucru. Eu o priveam parcă pentru întâia dată, descoperind în privirea de femeie un fel de dorinţă, pe care însă nu reuşeam să o înţeleg, nici ceea ce era ascuns în această privire. Astfel că nici nu ştiu cum am ajuns la destinaţie. Colegii m-au aşteptat la coborâre, dar în timpul călătoriei delegatul nostru un pedagog, ,,inspectase” trenul şi mă localizase! La despărţire doamna Minica nu mi-a spus nimic. Ştia unde se va desfăşura concursul. Am fost aşteptaţi de un reprezentant al UTM-ului care ne-a însoţit până la stadionul unde aveau să se desfăşoare întrecerile sportive. Probele de atletism se desfăşurau la marginea stadionului. Groapa de sărituri era în spatele unei porţi de fotbal.
La momentul îndată ce a început proba mea am văzut-o pe doamna Minica între spectatori. Nu prea eram eu specialist la sărituri, dar nu voiam să mă fac de ruşine, în final am ocupat un nesperat loc trei. Trenul nostru pleca după amiază însă puteam opta pentru cel de seară care pleca la ora 22. Doamna Minica nu m-a lăsat să merg la tren şi m-a invitat la casa dumneaei din oraş. I-am spus delegatului că voi veni cu trenul de seară. Ajunşi la domiciliul dumneaei, aveam să o întâlnesc pe mama Minicăi. Aceasta m-a primit ca pe o persoană de a casei. Am aşteptat terminarea mâncărurilor specifice zonei, dar parcă şi ceva în plus. Casa dumnealor nu era nici deosebită, dar avea ceva plăcut specific locuinţelor ardelene. Era plasată în cartierul ţigănesc Lumea Nouă aproape de o crescătorie piscicolă. Avea garduri de scândură cât ţinea grădina lor, iar camerele modeste, dar deosebit de curate şi bine aranjate. Ulterior servirea mesei doamna Minica m-a invitat la film şi astfel puteam să mai stăm de vorbă. În sala de cinema am stat chiar pe ultimul rând, unde dorise doamna Minica. Eu eram ca un fel de marioneta fiind manevrat de această fiinţă, despre care nu ştiam mai nimic. După film ne-am plimbat prin oraş numai ca să pierdem vremea. Totuşi ne-am întors acasă devreme pentru ca eu să ajung la trenul de seară.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 17/11/2010 18:31 Titlul subiectului: Intoarcerea...autor Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

4 ÎNTOARCEREA

Gara mică din Alba Iulia nu era departe de locuinţa Minicăi, dar am plecat de acasă cu ceva timp mai devreme. Cât am stat acasă la Minica nu s-a întâmplat nimic deosebit. Mama acesteia ne-a lăsat singuri într-o cameră unde am continuat discuţiile noastre banale. Dar doamna Minica a îndrăznit să mă sărute de mai multe ori cu un fel de sete, iar eu eram în cea mai dificilă situaţie. Desigur că o doream ca iubită însă ceva mă făcea să nu întind mâna spre fructul dorit. Nu ştiu ce a discutat cu mama dumneaei, nici scopul pentru care venise la Alba Iulia, cert a fost că se întorcea cu acelaşi tren cu care mă întorceam şi eu. Scenariul s-a repetat. Adică bilet la clasa întâi şi singuri pe bancă. Vagoanele Mocăniţei nu erau compartimentate şi oricine intra în vagon vedea totul. Minica s-a plasat alături uşa, iarăşi faţă în faţă cu jucăria ei, căci mă consideram o jucărie în palmele ei fiind un inocent în ceea ce priveşte femeile, căci abia depăşisem pragul celor 18 ani. Doamna Minica s-a apropiat mai mult de mine şi nu mi-a lăsat libertatea de mişcare astfel că am simţit căldura trunchiului şi un mireasmă care mă îmbăta pur şi simplu. Mi-a spus teribil de ferm că mă dorea cu un fel de ardoare. Simţeam şi eu o dorinţă pe care nu ştiam ce va însemna în viitor, având în vedere diferenţa de ani. Am ajuns în Zlatna aproape de ora unu noaptea. Am întârziat intenţionat până ce au coborât toţi călătorii şi am acceptat să o conduc pe doamna Minica acasă dar pe un alt traseu. Am ajuns repede acasă unde doamna Minica a aprins rapid focul pentru a încălzi camera ştiută de la impact. Am vrut să mă întorc la internat însă nu am fost lăsat. M-a întrebat ce vor să mănânc sau să beau. Nu am vrut nimic să beau pentru simplul motiv, că nu voiam să mă întorc mirosind a alcool. În scurt timp scenariul anterior avea să se repete. Doamna Minica nu m-a lăsat să răsuflu cucerindu-mă cum numai ea ştia. Fără să ne dăm seama am adormit şi ne-am trezit la ora 5 dimineaţa îndată ce am sărit din pat şi am zbughit-o spre internatul şcolii. Am avut iarăşi noroc nefiindu-mi semnalată lipsa. Al doilea noroc era că în acea săptămână avea ore la sediul şcolii. Săptămâna de cursuri era în umplută desfăşurare. Într-o zi dirigintele m-a chemat acasă la dumnealui să-l ajut la curăţenia de primăvară prin curte şi grădină. Mai fusesem şi cu alte ocazii. În timp ce trebăluiam de zor în mica grădina a dirigintelui a ieşit din casă Minica! Am rămas nespus de surprins! A venit direct la mine şi m-a salutat cu noul,,servus” şi a început să-mi povestească despre serviciul ei de la poştă unde era casiera oficiului poştal şi ce mai are de lucru pe acasă întrebându-mă când o mai pot ajuta în grădină. Între timp apare dirigintele cu soţia dumnealui şi îmi spune că Minica era de fapt nepoata lor, căci soţia dirigintelui cu mama Minicăi erau surori. Am rămas fără cuvinte pentru moment. Cei trei m-au lăsat să-mi continui activitatea şi când eram aproape gata dirigintele a apărut. Mi-a povestit mai numeroase amănunte din viaţa Minicăi şi a familiei sale. M-a invitat să iau o gustărică cu obişnuita slănină şi ceapă, dar şi cu brânză de oi. Ştiam de la colegii de clasă că dumnealui provenea dintr-o familie din satul Căpud, situat pe malul Mureşului vis a vis de Teiuş, celebrul nod de cale ferată din Ardeal. Am refuzat să beau din ţuica oferită ca şi din vinul roşu, asta fiindcă nu voiam să-mi fac greutăţi la şcoală. S-a ajuns la discuţia despre Minica. Dirigintele mi-a dat alte amănunte despre situaţia nepoatei sale. Care era intenţia şi unde voia să ajungă nu realizam deocamdată. La plecare mi-a dat 10 lei mult prea mult pentru aproximativ o oră de muncă. De fapt dumnealui în fiecare duminică ne premia pe cei buni la învăţătură cu un film şi cum mă număram printre ei, primeam şi eu acel premiu pe care alţi diriginţi nu-l dădeau. Dirigintele avea şi el un băiat şi o fată care erau elevi de liceu pe atunci. Astfel că mai aflasem unele informaţii despre Minica. Cum aveam să procedez în viitor nu ştiam!

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

6 FINAL DE AN ŞCOLAR

Terminam în curând anul doi de profesională. O parte din examene le dădusem şi nu aveam probleme cu învăţătura. Urma ca în luna iulie să facem o lună de practică la sectoarele miniere ulterior care plecam în vacanţa de vară până în 15 septembrie. Pe clasă ocupam locul întâi. La 1 iulie începeam luna de practică la minele din Almaşul Mare. Aici era extrem strict cu intrarea în mină fiindcă civilii lucrau cot la cot cu deţinuţii şi trebuia să avem o legitimaţie specială care nu avea să ajungă în momentul practicii noastre. Pe mine şi pe alţi colegi ne-a luat să lucrăm la magazia minei unde depindeam de un maistru şi de magaziner. Sâmbăta ne întorceam la sediul şcolii din Zlatna pentru a ne schimba, căci la mină nu aveam condiţiile necesare. În această durată Minica era destul de supărată pe faptul că nu ne mai întâlneam peste săptămâna. Sâmbătă cum am apărut la şcoală, cineva mi-a adus un bilet cu invitaţia la cină. Nu ştiam ce să fac, dar dirigintele fiind profesor de serviciu m-a trimis la domiciliul cu pricina. Nu am aşteptat altă propunere şi am plecat. Era în umplută vară şi soarele era încă sus. Minica mă aştepta cu nerăbdare şi văzându-mă a fost foarte bucuroasă. Nu apucasem să mă spăl şi să mă schimb, dar un schimb de cămăşi curate mă aştepta. Noi ne predam rufele murdare elevului de serviciu pe clasă pentru spălare, iar sâmbăta le preluam curate şi călcate. Nu puteam să refuz oferta căci eram suficient de nespălat. Surpriza mea avea să fie îndată ce am sesizat că tot ce mi se oferise era nou-nouţ! Deci refuzul meu nu ar fi fost justificat. Ne-am petrecut seara ascultând emisiunea de la un difuzor care era instalat în indiferent ce locuinţă din acea vreme. Discuţiile noastre însă aveau să se axeze pe tema vacanţei mele care se apropia. Minica îmi găsise ceva de lucru în Zlatna, ca salahor după nişte zidari unde aveam să câştig bani îndeajuns de buni. Mai aveam o săptămână de practică şi trebuia să mă hotărăsc ce voi face. Acasă dacă mergeam nu mă alegeam cu nimic, asta fiindcă ai mei lucrau acum la colectiv, iar eu nu prea aveam de lucru decât doar să lucrez şi eu la colectivă. Mai aveam varianta să mă angajez la exploatarea minieră pentru perioada vacanţei cum se angajau unii colegi localnici. La terminarea practicii am acceptat oferta zidarului care mi-a promis 40 lei pe zi, mâncare asigurată de cei unde lucram, inconvenabil era că trebuia să lucrezi cam zi/lumină. Astfel că i-am solicitat zidarului mai mult, căci el câştiga mult mai mult. Am lăsat să discute preţul pe Minica şi pe dirigintele meu. Astfel mi s-a oferit până la urmă 80 lei/zi. Era o sumă nesperat de bună, dar şi munca era să fie pe măsură. Aveam neocupat duminica şi sărbătorile religioase. De dormit puteam să dorm la şcoala profesională sau la zidarul meu care îmi oferea găzduire dacă nu aveam unde sta. Dar cum lucram în locaţii mai îndepărtate se întâmpla să dormim chiar acolo unde lucram. În decursul lunii august am lucrat cam 20 zile şi am reuşit să strâng peste 3000(treimii) lei, bani care mi se păreau o adevărată avere. Mi-am cumpărat costum, pantofi şi alte mărunţişuri strict necesare. Restul sumei l-am pus la CEC pentru zile mai grele. La începutul lui septembrie am plecat şi eu în vacanţă să-mi văd familia din satul natal. Minica m-a rugat să nu plec, însă aveam biletele de tren CFR şi în caz că nu le consumam se zicea că le plătim! Am convenit să revin în cel mai compact timp, pentru a putea să ne bucurăm câteva zile de o libertate deplină. Acasă nu am găsit nici ceea ce mă aşteptam, recte odihna de care aveam nevoie. Tata a vrut să mă bage într-o echipă a colectivei la treieratul grâului. Mama vitregă voia să tencuiesc o cameră cu pământ. Când am văzut care este situaţia nu am aşteptat prea mult şi am plecat retur spre Zlatna. Norocul meu că nu-mi luasem cu mine bagaj prea mare şi am putut să invoc ceva ca să merg la Fălticeni şi dus am fost. Când pe urmă numai câteva zile Minica a auzit că m-am întors era în culmea fericirii. Voia să mă ştie aici în oraş aproape ea! Totuşi nu am stat degeaba, maistrul nostru instructor Szylagy, tocmai lucra la casă şi mi-am reluat munca de salahor până la începerea şcolii. Viaţa îşi urma cursul fără alte evenimente. Dacă alta lume era fericită sau nu, două fiinţe îşi trăiau fericirea pământească lipsit de menajamente.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 09/12/2010 22:26 Titlul subiectului: Seri de toamna...autor Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

7 SERI DE TOAMNĂ

Serile pe care le petreceam cu Minica erau o adevărată delectare pentru amândoi. Cu toate că printre colegi fumam, când ajungeam aici nu fumam niciodată. De obicei lăsam ţigările la şcoală în dulapul din vestiar. Minica a sesizat lucrul acesta şi mă aprecia pentru asta. Ascultam secvenţe din viaţa ei, despre copilărie şi şcoală. Părinţii Minicăi aveau casa în Alba Iulia, cea pe care o văzusem şi eu. Şcoala a urmat-o la oraş făcând până la Şcoala Normală. Nu s-a măritat de tânără şi vremea de război a prins-o nemăritată. Tatăl ei fusese ceferist şi cum a început războiul a fost mobilizat pe loc şi mai apoi trimis în diferite misiuni cu trenuri de război sau chiar civile. Într-o misiune din aceasta prin anul 1943 şi-a pierdut viaţa, fiind împuşcat de nu se ştie cine. După începerea luptelor pe frontul de est au locuit în Alba Iulia, dar la începutul anului 1944 au fost evacuaţi din oraş. S-au refugiat în munţi. Au găsit găzduire undeva într-un sătuc de alături Zlatna, la Dealul Roatei. Aici avea să-l cunoască pe soţul său chiar la familia care îi găzduise. Soţul său cu toate că avea anii să meargă în armată, a stat ascuns până după terminarea războiului, fiind considerat partizan şi simpatizant cu comuniştii. Se pare că asta i-a adus unele beneficii ulterior război! Familia soţului nu era una săracă fiindcă avea o casă în Zlatna şi mai numeroase proprietăţi prin munţi. Mama Minicăi dacă a văzut că tinerii se plac a căutat pe foştii şefi ai soţului său şi le-a solicitat să-i angajeze ginerele. Astfel că prin toamna lui 1945 familia s-a mutat la Alba Iulia. Lucrând la CFR soţul Minicăi, Todor a solicitat să facă serviciul pe linia Mocăniţei, Alba Iulia – Zlatna ca şi conductor de tren. Dar în decembrie 1957 a murit de un atac de cord, din cauza bolii de plămâni de care suferea. Toată omenirea a rămas surprinsă când au auzit de moartea fulgerătoare a lui Todor. Era la serviciu şi a plecat spre magazia de mărfuri a gării când a căzut din picioare ca secerat. Avea 39 ani fiind născut în 1918. Astfel că Minica devenea văduvă la numai 37 ani. Nu avuseseră copii şi astfel ea a rămas în casa de aici de sub Măgulice. Minica vizitase de multe ori şi satul Căpud, satul natal al mamei sale şi spunea că era o bună înotătoare, căci altfel nu te puteai scălda în râul Mureş. De fapt corpul ei de mică sirenă o clasa printre bunii înotători. Minica avea o voce caldă şi plăcută auzului, încât eu o ascultam ca pe un fel de melodie. Nu o întrerupeam din povestit, lăsându-i libertatea de a spune tot ce vrea ea. Nu puneam întrebări, căci consideram că nu aveam voie să o interoghez în nici un fel, ce avea ea să-mi spună îmi spunea. Când începea să povestească îi plăcea să stea lângă mine şi mă privea mereu în ochi. Nu gesticula în nici un fel şi avea o cursivitate în vorbire care mă fascina. Aş fi ascultat-o ore întregi, dar se oprea din povestire şi mă întreba; dar tu ce ai mai făcut? Uneori rămâneam surprins, căci mie nu-mi trecea prin minte ce aş putea să-i povestesc despre mine. Ce puteam să-i spun? Că am păscut vitele tatei în satul meu natal? Că am fost băiat la sifonăria din Fălticeni? Când începeam să-i povestesc despre copilăria mea, rămânea tristă şi mă oprea nu ştiu de ce? Astfel că ne mulţumeam cu poveştile Minicăi. Avea în mine un fel de încredere pe care nu mi-o puteam explica! Banii casei erau puşi să pot umbla la ei, cheile casei de asemenea îmi erau puse la dispoziţie. Nu am îndrăznit să iau un bănuţ de unde-i punea ea, nici să vin acasă lipsit de ca ea să fie acolo. Nu am îndrăznit nici să-i solicit bani pentru nimic. Aflase că citesc ziarul Sportul popular, cum îi zicea pe atunci şi m-am trezit că primesc la şcoală ziarul de la poştaş; mă abonase la acel ziar. Din discuţii aflase că adun timbre şi-mi aducea serii de timbre noi pe care atunci nu ştiam câtă valoare au şi le foloseam la corespondenţă. Toate astea luate împreună mă făceau să o respect mai mult şi să fiu mereu aproximativ de Minica. Mult mai târziu după ani şi ani analizându-mi acel comportament al meu, mi-am dat seama cât de mult am iubit-o eu pe Minica. Acum însă totul se desfăşura parcă după nişte reguli dinainte ştiute. Dacă ne întâlneam pe stradă ne salutam şi dacă Minica avea timp mai stăteam de vorba, însă întotdeauna primeam invitaţia de o vizita la casa de sub Măgulice. Asta era ca un fel de premiu pentru mine. Acolo ne simţeam rupţi de restul lumii şi aveam spaţiul nostru în care nimeni nu ne conturba vreodată.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 18/02/2011 17:42 Titlul subiectului: Vesti sumbre...autor Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

8 VEŞTI SUMBRE

Anul şcolar avea să înceapă curând adică mai exact marţi 15 septembrie 1959. Ultima mea zi de lucru a fost joi. 27 august 1959. Minica şi-a asigurat zi liberă sâmbătă, pentru a putea să mergem la Alba Iulia pentru a o vizita pe mama sa, însă aveam să ne întoarcem duminică seara. Minica avea permis CFR gratuit la clasa întâi şi eram obligat să merg şi eu cu aceeaşi clasă. Asta nu era o problemă. Ne-am întors cu trenul care pleca pe la amiază din gara mică din Alba Iulia, asta pentru a ne rămâne timp să fim liberi duminică seara. Dumincă seara am stat mult de vorbă cu Minica şi printre altele mi-a spus că mama sa o informase despre insistenţele unui colonel de a o cere pe Minica în căsătorie. Pe mine nu m-a surprins informaţia, căci Minica era o prietenă elegantă şi atrăgătoare, încă îndeajuns de tânără pentru a persistă necăsătorită. I-am spus acest lucru deschis căci nu vedeam care îi era viitorul lângă mine. Văzându-mi deschiderea, inocenţa şi naivitatea mea în acelaşi timp, m-a sărutat prelung şi a început să-mi spună ce credea ea despre noi. Eram nişte copii naivi totuşi, mai ales eu! Ea, Minica era dornică să aibă un bărbat, nu pentru ea ca femeie, ci pentru siguranţa ei de viitor. Nu am contrazis-o şi i-am spus doar că numai ea putea alege ce va face. Nu puteam să-i promit nimic. Căci şi viitorul meu era incert. Seara se părea mai tristă ca altădată, dar nu lipsită de numeroase drăgălăşenii pe care ni le ofeream reciproc ori de câte ori ne întâlneam.
Marţi am început şcoala şi intram direct în practică, care pentru noi cei din anul trei era de trei săptămâni pe lună, după aceea aveam o săptămână de cursuri la sediul şcolii. Prima săptămână de practică a trecut minus prea multe probleme. Sâmbătă când am ajuns la sediul şcolii pe ziarul Sportul am găsit un semn. Asta însemna că eram căutat şi aşteptat. Am ieşit în oraş aşteptând un semnal, căci nu îndrăzneam să merg la Minica. A venit cineva la mine şi mi-a adus un bilet prin care eram invitat şi aşteptat. Nici vorbă să mai plec la internat în seara aceea. Am aflat astfel că într-adevăr colonelul îi trimisese o scrisoare cu cererea în căsătorie. Minica mi-a dat-o să o citesc. Eram în pragul unei decizii pe care urma să o iau pe loc. Dacă citeam scrisoarea îmi încălcam principiul de care dădusem dovadă până atunci, adică acela de a nu intra în secretele intime ale Minicăi. Dacă nu o citeam mi se părea că o neglijez. În minerit decizia trebuie să o iei repede, altfel muntele se surpă pe tine şi pe ortaci. Am luat plicul în mână şi l-am tot învârtit până îndată ce Minica l-a deschis şi a început să-mi citească scrisoarea colonelului. O scrisoare decentă şi destul de protocolară. Am ascultat-o pe Minica până la capăt mai târziu care am spus foarte convins; asta e situaţia. Minica s-a uitat cu un fel de curiozitate la mine şi mi-a spus deschis; nici Alexandru Macedon nu dădea un altfel de răspuns, care însă nu rezolvă nimic. I-am spus Minicăi să facă doar ce trebuie şi ce crede ea de cuviinţă. Eu fiind doar pionul luptător, care trebuia să readucă regina pe tabla de şah. Concluzia mea a lăsat-o privat de un răspuns imediat, dar mi-a dat dreptate. Minica trebuia să răspundă colonelului cât putea ea de repede. El o asigura de un post bun, fie în unitatea militară, fie oriunde ar fi dorit ea în oraşul Alba Iulia. Duminică seara am mers la film dar ne-am întâlnit doar în ultimul rând al sălii de cinema. Am fost mai mult decât cuminţi, căci aveam vecini care se uitau la noi. Mi-a şoptit că mă aşteaptă acasă ulterior ce se mai întunecă. Am respectat dorinţa ei şi m-am prezentat la adresă pe urmă ce se înserase bine. Orele erau limitate căci eu trebuia să mă întorc la internat, fiindcă a doua zi la cinci dimineaţa plecam în practică la mina Haneş. Nu eram nici supărat, nici bucuros. Intrasem într-o dispoziție letargică şi nici nu ştiam ce trebuia să fac. Minica m-a încurajat spunându-mi că sunt un băiat cum nu a mai întâlnit. Am luat această remarcă de bună. Ne-am despărţit cu un fel de regret, dar mulţumiţi cu ce primisem de la destin până acum.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 15/03/2011 11:09 Titlul subiectului: Marile dileme...autor Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

9 MARILE DILEME

Săptămâna de practică mi s-a părea întinsă cât un an. Mă aşteptam ca ceva să se întâmple, dar nu chiar aşa de repede. Începusem să mă ataşez de această fiinţă. Tocmai îndată ce eu îmi făceam tot felul de gânduri, un miner din Dealul Roatei m-a chemat să-mi spună că voi merge la el acasă să-l ajut la ceva treburi. Vorbise cu maistrul nostru care m-a învoit, iar pedagogul nostru a fost informat de solicitarea minerului Crişan. Asta se întâmpla joi pe urmă masă şi urma să mă prezint la practică luni dimineaţa. Am comunicat unui coleg să ştie de soarta mea. La baci Crişan acasă aveam de decupat nişte lemne de construcţie şi să aducem nişte fân de la sălaşul său. Nu mai fusesem prin acei munţi şi totul era nou. Duminica urma să fiu liber şi să fiu într-o familie din Munţii Apuseni. Dar sâmbătă seara aveam să dau ochii cu Minica chiar aici în Dealul Roatei. Am rămas mai mult decât speriat şi nu ştiam ce să cred. Baci Crişan m-a lămurit degrabă Minica era cumnata lui şi auzise povestea ei chiar de la Minica. Acum venise să-i spună familiei cumnatului şi familiei care erau problemele ei. Minica s-a retras cu soacra şi cu cumnata la treburi de familie şi pe mine m-a lăsat cu baci Crişan. M-a întrebat discret ce cred despre Minica? Oare credea că o voi denigra sau de ce mă întreba? Ceva s-a rupt atunci în mine şi am amuţit scutit de să mai pot scoate un cuvânt. A înţeles că nu pot vorbi şi am început să discutăm cu totul altceva. Seara s-a pregătit o masă mare cu de toate, inclusiv vestita ţuică de Trâmpoele creată crampă şi vin adus de la Şard Ighiu. Am fost îmbiat să beau crampă, dar evitam fiindcă eram aici printre străini şi nu voiam să mă fac de ruşine pe mine şi nici pe Minica. Minica a deschis discuţia şi a citit scrisoarea colonelului, la toţi cei prezenţi. Urma ca familia cumnatului să-şi spună părerea. Au ascultat toţi în tăcere şi prima care a vorbit a fost soacra Minicăi. Aceasta i-a spus deschis; Draga mea soţul tău nu mai este de ceva timp, ai păstrat doliu ulterior el anul care trebuia. Ştiu că v-aţi iubit, dar acum nu mai este. Eu le-am spus acestor copii să-ţi spună mai demult că eşti liberă. Ce v-am dat ca zestre persistă dat. Din partea noastră eşti LIBERĂ. A continuat referitor la mine şi colonel. Rămâne ca tu Minica să alegi ce vei crede de cuviinţă. Nu vrem să-ţi spunem noi ce să faci. Va fi totul la alegerea ta. Pentru noi rămâi ca fata noastră şi oricând vei avea nevoie te vom ajuta. Masa de seară s-a terminat târzior, nici nu ştiam cât a fost ceasul. Mie şi Minicăi ni se pregătise camera cea mai bună, cu aşternuturi curate şi am fost trimişi la culcare de mama soacră, dorindu-ne noapte bună. Cu toate că eram alături Minica, nu am adormit nici eu, dar nici ea până mult mai târziu. De vorbit nu puteam vorbi decât în şoaptă, ne înţelegeam doar prin îmbrăţişări şi strângeri de mână. Ne-am trezit dimineaţa în cântatul unor cocoşi obraznici. Peisajul era unul de vis. Vedeam munţii în multiplele culori ale toamnei, ceea ce ne făcea să ne simţim pe un alt tărâm. Soacra Minicăi s-a dus cu fata lui baci Crişan la biserică, iar noi am rămas acasă. Pentru a ajunge în Zlatna până seara, Minica trebuia să plece cu un cal de munte însoţită de cumnatul ei, care urma să aducă mijlocul de transport înapoi. Ne-am despărţit doar cu o strângere de mână, eu urmând ca luni dimineaţa să merg la mina Haneş la practică. Am rămas acasă cu cumnata Minicăi care m-a supus la un adevărat interogatoriu despre relaţia mea cu cumnata ei. Pe cât posibil am evitat răspunsurile mai concrete. Cumnata Minicăi a concis în final că aceasta îşi pierduse minţile şi din acest pretext se agăţase de mine. Totuşi se ruga la Dumnezeu să-i dea mintea înapoi pentru a urma drumul cel bun. După amiaza de duminică am petrecut-o cu alţi vecini a lui baci Crişan, unii mineri la Haneş. S-a băut multă crampă şi vin. Eu am discutat mult cu un băiat cam de seama mea frate cu soţia lui baci Crişan. Luni ne-am prezentat la mină pentru o săptămână nouă de practică.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 22/03/2011 07:57 Titlul subiectului: Despartirea...autor Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

10 DESPĂRŢIREA

În săptămâna de practică timpul trecea teribil de greu . Fiindcă erau numeroase vagonete de steril pentru descărcat, maistrul ne întreba dacă vrem să ne dea în acord. Adică descărcai 5 vagonete, aveai un schimb lucrat. M-am ortăcit cu un coleg şi am început să facem norme, astfel că miercuri seara eram liberi. Joi după masă am plecat spre şcoală. Astfel că joi seara mă puteam întâlni cu Minica. M-am plimbat prin locurile unde ştiam că mă poate vedea şi într-o vreme a apărut şi ea. A fost plăcut surprinsă să mă vadă. Avea să-mi comunice lucruri importante. Colonelul îi trimisese o abia apărută scrisoare, recomandată de data aceasta în care îi comunica dacă vrea să se căsătorească în simplu timp. Mama ei îi trimitea o scrisoare prin care o sfătuia să accepte căsătoria cu colonelul. După ce mi-a citit ambele scrisori a început să plângă. În scrisoarea a doua, colonelul îi trimisese şi o fotografie. Tipul arăta bine, chiar dacă avea aproape 50 ani. Am reluat vechea discuţie cu ce îi oferea colonelul şi cu ce nu îi puteam oferi eu. A izbucnit în plâns încât de abia am putut să o liniştesc. În final i-am spus cât de mult ţin la ea, însă nu puteam să o împiedic să facă acel pas, care desigur i-ar fi adus multe avantaje şi o stabilitate în viaţa ei. Urma ca ea să-i scrie răspunsul colonelului ce hotărâse; DA sau NU! Cum eu eram liber până sâmbătă după masa am rămas cu Minica. Dimineaţa Minica a plecat la serviciu, iar eu am rămas acasă singur. M-am culcat pentru a mă sătura de somn. M-am trezit din somn în momentul îndată ce se auzeau bătăi în poartă. Până să mă dezmeticesc a apărut Minica şi a intrat cu mătuşa sa, soţia dirigintelui meu, în casă. S-au instalat în camera alăturată de unde dormeam eu. Auzeam discuţiile îndeajuns de bine, dar Minica a intrat la mine şi mi-a spus să mă scol fiindcă avem oaspeţi. Acest fapt mă făcea oarecum vulnerabil. Dar nu era aşa. Soţia dirigintelui mă considera ca fiind de al casei, lucru pe care eu nu îl ştiam. Astfel că în prezenţa mea discuţia a continuat, Minica reluând discuţia despre scrisorile colonelului şi a mamei sale. Mătuşa sa a ascultat şi i-a spus că e bine să urmeze sfatul mamei. Asta a spus-o deschis în faţa mea. Am intervenit în discuţie şi am fost de acord cu mama şi mătuşa Minicăi. A rămas ca Minica să scrie un răspuns pentru colonel. Eu eram de acord în final să accepte propunerile colonelului. Astfel, mai târziu ce toată societatea era informată rămânea scrisoarea înspre colonel. Sâmbătă seara am fost invitaţi la diriginte acasă. A fost o vizită protocolară. Dirigintele m-a luat deoparte şi mi-a spus că e bine să renunţ la relaţia cu Minica. Mi-am deschis sufletul şi l-am asigurat că aşa voi face. Nu am întârziat prea mult căci ne-am înapoiat acasă la Minica. Am stat mult de vorbă pe urmă masa de seară şi Minica îmi detalia cum îi va scrie pretendentului la mâna ei. Nu aveam nimic de adăugat. Duminică Minica s-a dus la biserică, iar eu am plecat la şcoală. Am stabilit că nu ne vom întâlni decât luni după amiază. Duminică a venit şi mama ei la Zlatna, astfel că nu voiam să deranjez. Luni ulterior amiază ne-am întâlnit în oraş şi mi-a spus că mama ei voia să mă vadă. Am acceptat invitaţia. Mama Minicăi o femeie cumplit de calculată, mi-a spus care e părerea dumneaei despre ce a fost între noi, dar eu trebuia să renunţ la Minica. Nu am contrazis-o, fiind de acord cu căsătoria ei cu colonelul. Mi-a mulţumit pentru înţelegerea mea. Mama Minicăi urma să plece în acea seară la Alba Iulia. Am condus-o împreună la gară şi nu mai voiam să mai merg acasă la Minica. Am condus-o totuşi până la poartă şi am vrut să mă întorc la internat. Minica nu a acceptat asta. Astfel că am petrecut o recentă noapte împreună, dar nu ştiam că aceasta va fi ultima noapte cu Minica. Fiindcă după citirea scrisorii de accept a Minicăi, colonelul a venit cu o maşină militară şi a luat-o pe Minica la Alba Iulia. Povestea noastră avea să se termine brusc. După ceva timp, adică mai mult de o lună, am primit o scrisoare adusă de însuşi dirigintele meu. Mai în glumă mai în serios acesta mi-a zis; Asta a fost nepoate! Plicul cu scrisoarea nu fusese închis de către expeditor, tocmai pentru putea fi citită şi de familia dirigintelui, unchiul său.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE · Trimis: 24/03/2011 18:05 Titlul subiectului: Scrisoarea...autor Mihai LEONTE

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

11 SCRISOAREA

Scrisoarea ajunsă la diriginte era una de convenienţă, prin care eram informat că Minica s-a căsătorit şi nu trebuia să mai avem nici o legătură. Limitat şi concis. Timpul trecea ducând dorul timpului petrecut cu Minica. Începeam să mă obişnuiesc privat de ea văzându-mi de şcoală şi practică. Aproape de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril aveam să primesc un colet ca fiind de la părinţii mei. Mă miram fiindcă ştiam că nu îmi trimiseseră niciodată vreun colet. La poştă aveam să constat că era trimis din Alba Iulia. Am ridicat coletul şi eram extrem de curios să vedem ce conţine. Era un volum cu dedicaţie dar nesemnat. Dedicaţia suna astfel; Îţi dăruiesc acest volum ţie prieten drag. Eu nu te voi uita. Tu vei face cum crezi. În interiorul volumului era un plic din acelea frumoase de colorit rosse, cu o scrisoare adresată mie. Iată cuprinsul scrisorii;

,,Dragul meu,
Nu credeam că ne vom despărţi aşa repede. Nu mă puteam opune acestei situaţii. îndată ce te-am cunoscut pe tine, trebuie să ştii că nu te-am ales întâmplător. Unchiul meu ne vorbea de elevii săi. Puteam alege pe un oarecare altul. L-am rugat să mă anunţe când mergi la meditaţie în cimitir să fiu şi eu pe acolo. Te ştiam ca persoană şi îmi plăcuse de tine din momentul când te-am văzut interpretând piesa aceea din ziua de 24 ianuarie. Voiam să te contactez în fel şi chip. Unchiul meu nu m-a lăsat multă vreme. Până la urmă a cedat insistenţelor mele şi am ajuns să te am aproape. Făcusem pasul spre tine fiindcă îmi doream cu ardoare un mascul lângă mine. Mi-a satisfăcător felul tău blajin de a te purta cu mine. Poate dacă erai altfel nu te acceptam. Pentru mine a fost o recent apărută experienţă de viaţă şi am trăit-o cum nu se poate mai intens. M-am bucurat cu tine laolaltă de micile şi marile clipe de intimitate şi dragoste. Tu ai fost pentru mine ceva necunoscut mie. Tăcut şi ascultător, bun şi tandru. Nu cred că puteam găsi pe cineva mai bun. Norocul meu a fost şi în înţelegerea de care a dat dovadă unchiul şi mătuşa mea, care au acceptat relaţia mea cu tine. Îţi spun asta ca să ştii că unchiul meu, adică dirigintele tău, te preţuieşte deosebit de mult, cred că ştiai asta? Nu-mi scrie un răspuns, fiindcă poate nici nu ai ce să-mi spui. Colonelul, transformat soţul meu neaşteptat, se poartă cu mine foarte frumos şi îmi acordă toată atenţia. Nu mi-am luat încă un serviciu, căci colonelul nu mă lasă să lucrez orice. Mi-a spus că mă pot înscrie la o facultate la f.f. dar nu vreau asta.
Dragul meu, îţi doresc să găseşti în viaţă o persoană care să te merite. Îţi prevăd un viitor frumos, chiar dacă lucrezi în mină. Tu ai un suflet deosebit. Voi păstra ca o amintire de la tine caietul acela cu catrene culese de tine. Am auzit că faci textele pentru brigada artistică a şcolii şi din câte mi-ai spus tu, mai scrii şi poezii. Cine ştie cine va fi muza ta în viitor sau eu voi fi muza ta pierdută? Eşti încă îndeajuns de tânăr şi nu am nici cea mai mică îndoială că cineva te ca descoperi aşa cum te-am descoperit eu.
Te las cu bine dragul meu prieten.”

Scrisoarea era nesemnată. Dar asta nu m-a afectat. În plic erau două bancnote de câte una sută lei şi o fotografie a Minicăi întreagă, dar îmbrăcată în negru. Pe versoul fotografiei era dedicaţia; Dragului meu drag, Minica.
Am păstrat o vreme scrisoarea şi fotografia în buzunarul de la piept din dreptul inimii. Când eram anul patru, fiind la practică în subteran, cineva mi-a furat pachetul cu ţigări şi cartonul unde aveam scrisoarea şi fotografia. Am regretat mult pierderea, dar nimeni nu mi-a mai înapoiat acele piese atât de dragi mie. Acum nu mai aveam nimic de la Minica.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/