AGORA LITERARA

Mihai LEONTE

[url=http://www.postimage.org/image.php?v=Tsr7S7J] SARBATORI FERICITE...LA MULTI ANI ! Spiritul copilariei...autor Mihai LEONTE

[/url]

SPIRITUL COPILĂRIEI

Oricât vom încerca să spunem că numai suntem copii, nu vom putea să ne despărţim de ceea ce am trăit în copilărie. Foarte mulţi psihologi au constatat în studiile lor că perioada copilăriei ne rămâne încrustată în sufletul şi inima noastră pentru totdeauna. Nu aş putea să spun astăzi că am avut o copilărie frumoasă sau fericită. În adâncul inimii mele totul a fost extraordinar de frumos.
Chiar daca azi văd lucrurile cu totul altfel, aş putea spune că a fost greu, că am fost frustrat de anumite lucruri, totuşi am rămas în suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mamă de la o vârstă imemorială, dar asta nu m-a împiedicat să fiu copil. Mediul în care am crescut nu mi-a lăsat timpul necesar pentru a crede că nu sunt fericit cu ce am, sau că alţii au mai mult ca mine. M-am mulţumit cu puţin, ca şi alţii cu mult. Pentru acest pretext totul pentru mine avea o frumuseţe deosebita. Mergând cu vitele la păşune îmi găseam satisfacţii în a privi câmpul ca pe un univers infinit, în care descopeream că totul este plin de viaţă. Iarba şi florile, aveau pentru mine un impact deosebit, ţinându-mi tovărăşie ca şi o haină ce este mereu cu tine. Miile de gângănii ce formau o altă lume umplută de mister, mă făceau să văd în mişcările lor permanente că ele au un rol extrem în spaţiul înconjurător.
Mă fascinau muşuroaiele cu furnici în continuă mişcare, ce nu îşi întrerupeau munca niciodată. Albinele şi bondarii, ce zburau prin florile câmpului, într-un permanent du-te vino, formau nişte escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control minus dispeceri autorizaţi. Însoţit îndeaproape de veşnic flămânzii mei boi, care oricât mâncau ziua, seara ajungeau acasă tot flămânzi, iar tatăl meu mă punea să le mai dau ceva lucernă amestecată cu paie de mâncare şi pentru noaptea. În câmpul deschis aveam libertatea să gândesc ce vreau. Călătoream cu norii împreună spre acele mirifice meleaguri ale poveştilor cu zâne frumoase, cu împăraţi drepţi şi buni, cu acei viteji ce nu puteau fi bătuţi în lupta nici de cei mai fioroşi zmei. Soarele era şi el un prieten bun ce mă însoţea, fiindu-mi aliat dar şi duşman. îndată ce se ascundea în nori îmi părea rău, iar când strălucea arzător mă ascundea de razele lui sub distincte tufe de fel de fel de copăcei, sau chiar prin lanul de păpuşoi, transformat în plinul verii, o adevărată pădure misterioasă.
Nimic nu avea vreo importanţă deosebită. Totul decurgea natural din punctul de vedere al copilului ce aştepta să vină seara, să ajungă acasă, să mănânce şi să se culce legănat de vise, în care săreai din somn, căci îţi lua jitarul vitele, pentru că intraseră în cine ştie ce lanuri străine de ale tale. Viaţa îşi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de mâine, astfel că nicicând nu aveai timp să te cuprindă plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau părinţii, căci pe ei îi auzeam că au anumite lucruri de fabricat mâine, şi nu altădată.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

[url=http://www.postimage.org/image.php?v=Tsr7S7J] SARBATORI FERICITE...LA MULTI ANI ! Spiritul copilariei...autor Mihai LEONTE

[/url]

SPIRITUL COPILĂRIEI

Oricât vom încerca să spunem că numai suntem copii, nu vom putea să ne despărţim de ceea ce am trăit în copilărie. Foarte mulţi psihologi au constatat în studiile lor că perioada copilăriei ne persistă încrustată în sufletul şi inima noastră pentru totdeauna. Nu aş putea să spun astăzi că am avut o copilărie elegantă sau fericită. În adâncul inimii mele totul a fost destul de frumos.
Chiar daca azi văd lucrurile cu totul altfel, aş putea spune că a fost greu, că am fost frustrat de anumite lucruri, totuşi am rămas în suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mamă de la o vârstă imemorială, dar asta nu m-a împiedicat să fiu copil. Mediul în care am crescut nu mi-a lăsat timpul necesar pentru a crede că nu sunt fericit cu ce am, sau că alţii au mai mult ca mine. M-am mulţumit cu puţin, ca şi alţii cu mult. Pentru acest rațiune totul pentru mine avea o frumuseţe deosebita. Mergând cu vitele la păşune îmi găseam satisfacţii în a privi câmpul ca pe un univers infinit, în care descopeream că totul este plin de viaţă. Iarba şi florile, aveau pentru mine un impact deosebit, ţinându-mi tovărăşie ca şi o haină ce este mereu cu tine. Miile de gângănii ce formau o altă lume plină de mister, mă făceau să văd în mişcările lor permanente că ele au un rol aparte în spaţiul înconjurător.
Mă fascinau muşuroaiele cu furnici în continuă mişcare, ce nu îşi întrerupeau munca niciodată. Albinele şi bondarii, ce zburau prin florile câmpului, într-un permanent du-te vino, formau nişte escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control excluzând dispeceri autorizaţi. Însoţit îndeaproape de veşnic flămânzii mei boi, care oricât mâncau ziua, seara ajungeau acasă tot flămânzi, iar tatăl meu mă punea să le mai dau ceva lucernă amestecată cu paie de mâncare şi pentru noaptea. În câmpul deschis aveam libertatea să gândesc ce vreau. Călătoream cu norii laolaltă spre acele mirifice meleaguri ale poveştilor cu zâne frumoase, cu împăraţi drepţi şi buni, cu acei viteji ce nu puteau fi bătuţi în lupta nici de cei mai fioroşi zmei. Soarele era şi el un prieten bun ce mă însoţea, fiindu-mi aliat dar şi duşman. îndată ce se ascundea în nori îmi părea rău, iar când strălucea arzător mă ascundea de razele lui sub diverse tufe de fel de fel de copăcei, sau chiar prin lanul de păpuşoi, devenit în plinul verii, o adevărată pădure misterioasă.
Nimic nu avea vreo importanţă deosebită. Totul decurgea normal din punctul de vedere al copilului ce aştepta să vină seara, să ajungă acasă, să mănânce şi să se culce legănat de vise, în care săreai din somn, căci îţi lua jitarul vitele, pentru că intraseră în cine ştie ce lanuri străine de ale tale. Viaţa îşi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de mâine, astfel că nicicând nu aveai timp să te cuprindă plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau părinţii, căci pe ei îi auzeam că au anumite lucruri de confecționat mâine, şi nu altădată.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

[url=http://www.postimage.org/image.php?v=Tsr7S7J] SARBATORI FERICITE...LA MULTI ANI ! Spiritul copilariei...autor Mihai LEONTE

[/url]

SPIRITUL COPILĂRIEI

Oricât vom încerca să spunem că numai suntem copii, nu vom putea să ne despărţim de ceea ce am trăit în copilărie. Extraordinar de mulţi psihologi au constatat în studiile lor că perioada copilăriei ne rămâne încrustată în sufletul şi inima noastră pentru totdeauna. Nu aş putea să spun astăzi că am avut o copilărie frumoasă sau fericită. În adâncul inimii mele totul a fost foarte frumos.
Chiar daca azi văd lucrurile cu totul altfel, aş putea spune că a fost greu, că am fost frustrat de anumite lucruri, totuşi am rămas în suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mamă de la o vârstă imemorială, dar asta nu m-a împiedicat să fiu copil. Mediul în care am crescut nu mi-a lăsat momentul necesar pentru a crede că nu sunt fericit cu ce am, sau că alţii au mai mult ca mine. M-am mulţumit cu puţin, ca şi alţii cu mult. Pentru acest motiv totul pentru mine avea o frumuseţe deosebita. Mergând cu vitele la păşune îmi găseam satisfacţii în a privi câmpul ca pe un univers infinit, în care descopeream că totul este plin de viaţă. Iarba şi florile, aveau pentru mine un impact deosebit, ţinându-mi tovărăşie ca şi o haină ce este mereu cu tine. Miile de gângănii ce formau o altă lume umplută de mister, mă făceau să văd în mişcările lor permanente că ele au un rol aparte în spaţiul înconjurător.
Mă fascinau muşuroaiele cu furnici în continuă mişcare, ce nu îşi întrerupeau munca niciodată. Albinele şi bondarii, ce zburau prin florile câmpului, într-un permanent du-te vino, formau nişte escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control fără dispeceri autorizaţi. Însoţit îndeaproape de veşnic flămânzii mei boi, care oricât mâncau ziua, seara ajungeau acasă tot flămânzi, iar tatăl meu mă punea să le mai dau ceva lucernă amestecată cu paie de mâncare şi pentru noaptea. În câmpul deschis aveam libertatea să gândesc ce vreau. Călătoream cu norii împreună spre acele mirifice meleaguri ale poveştilor cu zâne frumoase, cu împăraţi drepţi şi buni, cu acei viteji ce nu puteau fi bătuţi în lupta nici de cei mai fioroşi zmei. Soarele era şi el un prieten bun ce mă însoţea, fiindu-mi aliat dar şi duşman. îndată ce se ascundea în nori îmi părea rău, iar când strălucea arzător mă ascundea de razele lui sub variate tufe de fel de fel de copăcei, sau chiar prin lanul de păpuşoi, realizat în plinul verii, o adevărată pădure misterioasă.
Nimic nu avea vreo importanţă deosebită. Totul decurgea natural din punctul de vedere al copilului ce aştepta să vină seara, să ajungă acasă, să mănânce şi să se culce legănat de vise, în care săreai din somn, căci îţi lua jitarul vitele, pentru că intraseră în cine ştie ce lanuri străine de ale tale. Viaţa îşi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de mâine, astfel că nicicând nu aveai timp să te cuprindă plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau părinţii, căci pe ei îi auzeam că au anumite lucruri de confecționat mâine, şi nu altădată.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

[url=http://www.postimage.org/image.php?v=Tsr7S7J] SARBATORI FERICITE...LA MULTI ANI ! Spiritul copilariei...autor Mihai LEONTE

[/url]

SPIRITUL COPILĂRIEI

Oricât vom încerca să spunem că numai suntem copii, nu vom putea să ne despărţim de ceea ce am trăit în copilărie. Foarte mulţi psihologi au constatat în studiile lor că perioada copilăriei ne persistă încrustată în sufletul şi inima noastră pentru totdeauna. Nu aş putea să spun astăzi că am avut o copilărie elegantă sau fericită. În adâncul inimii mele totul a fost destul de frumos.
Chiar daca azi văd lucrurile cu totul altfel, aş putea spune că a fost greu, că am fost frustrat de anumite lucruri, totuşi am rămas în suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mamă de la o vârstă imemorială, dar asta nu m-a împiedicat să fiu copil. Mediul în care am crescut nu mi-a lăsat timpul necesar pentru a crede că nu sunt fericit cu ce am, sau că alţii au mai mult ca mine. M-am mulţumit cu puţin, ca şi alţii cu mult. Pentru acest rațiune totul pentru mine avea o frumuseţe deosebita. Mergând cu vitele la păşune îmi găseam satisfacţii în a privi câmpul ca pe un univers infinit, în care descopeream că totul este plin de viaţă. Iarba şi florile, aveau pentru mine un impact deosebit, ţinându-mi tovărăşie ca şi o haină ce este mereu cu tine. Miile de gângănii ce formau o altă lume plină de mister, mă făceau să văd în mişcările lor permanente că ele au un rol deosebit în spaţiul înconjurător.
Mă fascinau muşuroaiele cu furnici în continuă mişcare, ce nu îşi întrerupeau munca niciodată. Albinele şi bondarii, ce zburau prin florile câmpului, într-un permanent du-te vino, formau nişte escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control fără dispeceri autorizaţi. Însoţit îndeaproape de veşnic flămânzii mei boi, care oricât mâncau ziua, seara ajungeau acasă tot flămânzi, iar tatăl meu mă punea să le mai dau ceva lucernă amestecată cu paie de mâncare şi pentru noaptea. În câmpul deschis aveam libertatea să gândesc ce vreau. Călătoream cu norii împreună spre acele mirifice meleaguri ale poveştilor cu zâne frumoase, cu împăraţi drepţi şi buni, cu acei viteji ce nu puteau fi bătuţi în lupta nici de cei mai fioroşi zmei. Soarele era şi el un prieten bun ce mă însoţea, fiindu-mi aliat dar şi duşman. îndată ce se ascundea în nori îmi părea rău, iar când strălucea arzător mă ascundea de razele lui sub diferite tufe de fel de fel de copăcei, sau chiar prin lanul de păpuşoi, devenit în plinul verii, o adevărată pădure misterioasă.
Nimic nu avea vreo importanţă deosebită. Totul decurgea normal din punctul de vedere al copilului ce aştepta să vină seara, să ajungă acasă, să mănânce şi să se culce legănat de vise, în care săreai din somn, căci îţi lua jitarul vitele, pentru că intraseră în cine ştie ce lanuri străine de ale tale. Viaţa îşi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de mâine, astfel că nicicând nu aveai timp să te cuprindă plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau părinţii, căci pe ei îi auzeam că au anumite lucruri de conceput mâine, şi nu altădată.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/

Mihai LEONTE

[url=http://www.postimage.org/image.php?v=Tsr7S7J] SARBATORI FERICITE...LA MULTI ANI ! Spiritul copilariei...autor Mihai LEONTE

[/url]

SPIRITUL COPILĂRIEI

Oricât vom încerca să spunem că numai suntem copii, nu vom putea să ne despărţim de ceea ce am trăit în copilărie. Foarte mulţi psihologi au constatat în studiile lor că perioada copilăriei ne rămâne încrustată în sufletul şi inima noastră pentru totdeauna. Nu aş putea să spun astăzi că am avut o copilărie frumoasă sau fericită. În adâncul inimii mele totul a fost nespus de frumos.
Chiar daca azi văd lucrurile cu totul altfel, aş putea spune că a fost greu, că am fost frustrat de anumite lucruri, totuşi am rămas în suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mamă de la o vârstă imemorială, dar asta nu m-a împiedicat să fiu copil. Mediul în care am crescut nu mi-a lăsat momentul necesar pentru a crede că nu sunt fericit cu ce am, sau că alţii au mai mult ca mine. M-am mulţumit cu puţin, ca şi alţii cu mult. Pentru acest pretext totul pentru mine avea o frumuseţe deosebita. Mergând cu vitele la păşune îmi găseam satisfacţii în a privi câmpul ca pe un univers infinit, în care descopeream că totul este plin de viaţă. Iarba şi florile, aveau pentru mine un impact deosebit, ţinându-mi tovărăşie ca şi o haină ce este mereu cu tine. Miile de gângănii ce formau o altă lume plină de mister, mă făceau să văd în mişcările lor permanente că ele au un rol aparte în spaţiul înconjurător.
Mă fascinau muşuroaiele cu furnici în continuă mişcare, ce nu îşi întrerupeau munca niciodată. Albinele şi bondarii, ce zburau prin florile câmpului, într-un permanent du-te vino, formau nişte escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control fără dispeceri autorizaţi. Însoţit îndeaproape de veşnic flămânzii mei boi, care oricât mâncau ziua, seara ajungeau acasă tot flămânzi, iar tatăl meu mă punea să le mai dau ceva lucernă amestecată cu paie de mâncare şi pentru noaptea. În câmpul deschis aveam libertatea să gândesc ce vreau. Călătoream cu norii laolaltă spre acele mirifice meleaguri ale poveştilor cu zâne frumoase, cu împăraţi drepţi şi buni, cu acei viteji ce nu puteau fi bătuţi în lupta nici de cei mai fioroşi zmei. Soarele era şi el un prieten bun ce mă însoţea, fiindu-mi aliat dar şi duşman. Când se ascundea în nori îmi părea rău, iar îndată ce strălucea arzător mă ascundea de razele lui sub diferite tufe de fel de fel de copăcei, sau chiar prin lanul de păpuşoi, devenit în plinul verii, o adevărată pădure misterioasă.
Nimic nu avea vreo importanţă deosebită. Totul decurgea normal din punctul de vedere al copilului ce aştepta să vină seara, să ajungă acasă, să mănânce şi să se culce legănat de vise, în care săreai din somn, căci îţi lua jitarul vitele, pentru că intraseră în cine ştie ce lanuri străine de ale tale. Viaţa îşi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de mâine, astfel că nicicând nu aveai timp să te cuprindă plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau părinţii, căci pe ei îi auzeam că au anumite lucruri de făcut mâine, şi nu altădată.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/