Mihai LEONTE
FONDATOR
Data inscrierii: 09/Mai/2007
Mesaje: 610
Localitate: Moldova Noua Romania
|
 Trimis: 30/03/2008 07:39 Titlul subiectului: Valente medii...poezii de Mihai LEONTE - fisier |
 |
|
Vrednic amator de cultură
Domnul Mihai LEONTE este un exemplar penisul al Asociației Amatorilor de Cultură și Știință din România (înființată în anul 1945). Aceasta pentru că, deși de profesie maistru miner, cu îndelungată activitate în munca direct productivă, dânsul s-a dovedit a fi și un neobosit autodidact, îmbogățindu-și necontenit sipetul cunoștințelor din varii domenii: istorie, literatură, filatelie, numismatică, fotografie…
Mă voi opri o clipă doar asupra celor trei plachete de poezii personale pe care a reușit să le publice: Alb Negru (1999), Nostalgii (2000), Reverii adverse (2001). Majoritatea sunt scrise în anii săi de avânt tineresc, sub imboldul firesc pe care i le-au prilejuit dragostea, munca deosebită, natura, societatea. Versurile sale blânde, agreabile, narative, uneori mici spovedanii, dovedesc o rară și proprie sensibilitate în fața aspectelor diverse ale vieții pe care a trăit-o și a emoțiilor estetice de care a fost cuprins în fața unora dintre ele.
Fără pretenția de a fi un pisc al poeziei, Mihai LEONTE este cu certitudine un adevărat OM de caracter, un căutător de elegant ce nu contenește a alege grâul de neghină și care oferă celor din jur câte ceva din prea-plinul sufletului său luminos, generos, demn de aprecierea noastră cea mai de laudă.
Profesor universitar doctor Emilian M. Dobrescu
Vicepreședinte A.S.R.
4 iunie 2001
ÎNCĂ MAI VISEZ
Am visat de când mă știu
Iată mai visez și-acum
Versuri necomplicat ca să scriu
Cu ele să merg la drum
Astfel am găsit în viață
Lucruri numeroase și frumoase
Care au ieșit în față
Dintre multe rele scoase.
Azi visez mai mulți nepoți
Care să-mi zică bunicul
Asta vă doresc la toți
Și apoi vină și sfârșitul.
24 martie 2000
DISPARIȚIE
Unde sunt cuvintele frumoase
Dar unde ești să ți le ofer?
Relațiile noastre teribil de serioase
Uneori mă lasă mai stingher.
Am să țes în jurul tău regrete
Le voi împleti cu salbe de dureri,
De buzele tale îmi e atât de sete
Dar unde ești să mi le oferi?
Visătoare clipe, în tăcere trec
Timpul, tot mai monoton se scurge,
Doar în natură pot să-mi reculeg
Liniștea ce printre ierburi fuge.
Lăsați-mă în plină singurătate!
Trist n-o să mă vedeți, doar gânditor,
Voi fi mai mult, și iarăși în seninătate
Mă voi lăsa cuprins desigur mai ușor.
Valea Călugărească
16 martie 1966
IARNĂ . . .
În searÄ luna de pe cer
Ne privește cu răceală,
E frig, zăpadă și mult ger
Dar sunt cuprins de o căldură,
Cum să spun? Aproape ireală.
Dar fiindcă sângele în vene
A prins un puls, accelerat,
Îmi bag capul între perne
Și mă las de somn furat.
Viselor veniți la mine
Să mă-nconjurați când dorm,
Chipul ce mi-e drag cu mine
Să-mi fie tovarăș de somn
MÂINE . . .
Mâine ne vom da uitării
Fără remușcări
Alungarea depărtării
Îndemna-va la visări
Găsi-vom poate adăpost
Fiecare pentru sine
Dorința vie care-a fost
Iluzii doar senine?
Arzânde doruri vor mai fi
Esența lor pribeagă
Lucidă pentru a trăi
Rezistentă și întreagă.
Existența mea, departe totuși,
Ideală va rămâne,
Neștiută printre lotuși
Căutându-te pe tine.
Arcuri largi de sentimente,
Pur și rudimentar întâmplări,
Trăi-vor de tine dependente
Autentice visări.
Valea Călugărească Mai 1966
IPOSTAZE
Ridic privirea, am în față,
Chipul tău
Păcat, că amândoi în viață
Nu vom fi mereu
Mă uit spre cer, e clar, senin
Și plin de stele
M-aș bucura ca un copil
De-ai fi prin ele
Merg pe stradă. Sunt atent
Altfel însă par
Mai mult ca un om absent
Cu un surâs amar.
„Singura cetate ce nu poate fi cucerită cu sila,
este sufletul omului”
Nicolae Iorga
PETALE DE TRANDAFIR.
Mă uit la-mprăștiatele petale
Ale trandafirului, cândva o floare,
Care a fost în mâinile tale
Privindu-le, continuă să mă-nfioare.
Mă gândesc cu câtă fină gingășie
Le-ai sărutat, rupându-le ușor,
Strecurându-le în hârtie
Ca ele să-mi aducă al tău dor.
Când plicul l-am deschis cu grijă
M-a cucerit al rozelor miros,
Se pare că a fost surpriză
Și le-am privit așa sfios.
Dă-mi voie iarăși să mă-nfior
La gândul că în suflet te doresc,
Și-n această strofă să strecor
Sincer, eternul „TE IUBESC”.
19 ianuarie 1966
STATUIA TA
Soției mele Ana LEONTE
Ți-am dăltuit statui în suflet
Acolo ai un sanctuar al tău
Piedestale cu un etern antet
Pe care le vei avea mereu.
Am adunat culori diverse
Din nesfârșitul curcubeu
Sa-ți fac tablouri imense
Să le descriu mi-e tare greu
Nu sunt poet că scriu un vers
Sau că iubesc acum la bătrânețe
N-am trecut destul prin univers
Mai am în suflet multă tinerețe.
În strângerea intensă de mână
Îți simt pulsația febrilă
Așteptând ca să rămână
Ca imaginea fertilă
Corpul tău vibrând de viață
Desigur, ca și altădată
Privirea ta încă semeață
Și mirosul ce îmbată.
24 noiembrie 2000
Moldova Veche
RENUNȚARE . . .
Las visătorul paradis
În el nu cred
În sentimente am zis
Mă pierd
Duc dragoste cu mine
Curată
Însă nu pentru tine
Niciodată
Duc dorul de la cineva
Ascuns
De durere aș striga
De ajuns.
Sufăr greutăți enorme
Nu mi-e greu
Nu admit sexuale reforme
Singur eu
Te chem pe tine într-o parte
Îți vorbesc
În tainice șoapte
Te iubesc.
4 ianuarie 1966
NU VREAU!
Nu vreau să treci sub cerul plin de stele
Cu gândul sfărâmat pentru o plăcere.
Nu-mi scoate din minte iluzia supremă
Că tu ești muritoare, când eu te cred eternă.
Nu mă lăsa să mă înec în vise
Sau în ale gândului inedite abise.
Nu încerca să-mi cânți o melodie
Căci voi aluneca iarăși în reverie.
Nu-mi trebuie nimic din univers
Căci mai am încă de mers.
25 noiembrie 1966
LA ANIVERSARE
a 60 a
Moșule ce tânăr ești
Zice cântecul aprins
Vezi că-i bine să trăiești
Și că dorul nu s-a stins.
La vorbe încă te simți tare
Doar la mers mă obosești
Te lupți cu viața în continuare
La greutăți mai și zâmbești.
Bunicule, te strigă nepoțelul
În suflet simt o bucurie
Dar în pieptu-ți clopoțelul
Alarmă dă o sonerie.
E bine anii să-i aduni
Să râzi de tot ce-a fost
S-ajungeți și voi bătrâni
Îndeplinind al vieții rost.
19 ianuarie 2001
DE DEPARTE. . .
Fiicei mele Amelia Elena LEONTE
Draga noastră fată de departe
Ne sună săptămânal la telefon
Îi este greu, muncește și învață
Dar luptă să ajungă om.
Plânge mama și o doare
Știindu-și fata singurică
Că nu e mamă fără supărare
Considerându-și fata încă mică.
Nu bucurăm și nu mai știm
Ce să răspundem la-ntrebări
Vrea să știe că trăim
Fără greutăți și supărări.
Că suntem bătrâni o știe
Luptându-ne cu bolile și viața
Însă noi o spunem cu mândrie
Că ne e zâmbitoare fata.
11 mai 2001
TRANDAFIRII . . .
Trandafirii, flori regale
Au ghimpii nespus de ascuțiți
Dar și miresme ireale
Cum ați putea să nu-i iubiți?
Trandafirii rupți, se ofilesc în glastră
Oricum vei încerca să ți-i păstrezi,
Vor muri ca visurile noastre
Doar în amintire poți să-i revezi.
Nu rupeți trandafirii de niciunde
Ei poartă simbolurile iubirii,
Ce în inimi ne pătrunde
Deci, nu mai rupeți trandafirii!
LA MULȚI ANI!
Dragi colegi e ziua mea
Ați hotărât să fiu sărbătorit,
La mulți ani! Îmi veți cânta
Așa cum e obișnuit.
Vă dau în dar și eu
Un caiet cu poezii,
I-am găsit un titlu greu
Neprevăzut, „Adverse Reverii”.
Ani am adunat șaizeci
Nu par a fi chiar mulți,
După ce prin viață treci
Observi că sunt ani trecuți.
19 ianuarie 2001
PRIVEAM . . .
Priveam întins la Carul Mare
Și-nconjuram Pământul.
Cine știe unde oare
Am fost atunci cu gândul?
Când în față ai prezentul
Concludent cu reveniri.
Tot mai vrei să iei trecutul
Filigranat de amintiri.
Te-a cuprins melancolia
Prezentei tale elocvențe,
Trăind puternic copilăria
Parcă fără grijile curente.
EȘTI AICI!
Mama mea, tu ești departe
Acolo unde mergem toți,
Eu te simt totuși aproape
Ești printre vii, nu printre morți.
Tu m-ai păzit pe drumul vieții
Acolo unde îmi era mai greu,
Te vedeam în zorii dimineții
Și așa te voi vedea mereu.
AMINTIRI
Ningea atunci, mi-aduc aminte bine
La braț mergeam prin fulgii de zăpadă,
Probleme fără-nsemnătate discutam cu tine
Fraze goale sau cuvinte în șaradă.
Străzile erau pustii. Omenirea dispăruse
În seara când visând călătoream,
Priveam la tine, cu gândurile duse
Și cine știe la ce, la cine mă gândeam.
8 noiembrie 1964
SLAVĂ ȚIE!
Cred în unul, Dumnezeu
Ca absolut orice om de pe Pământ,
Căci a crede nu e greu
Viața e un lucru sfânt.
Tot ce-i pământesc, frumos
Te atrage spre păcat,
Care om nu-i păcătos
Și greșit n-a mai călcat?
Pe nimeni n-am umilit
Am făcut și câte-un bine,
Nu știu când am și greșit?
Spuneți voi, Puteri Divine.
Muezini, strigând credință
Prea înaltului Allah,
Călugării cu pocăință
Care doar mătănii fac.
UNDE-I LINIȘTEA?
acrostih
Liniște nu am de când
Ești prezentă-n viața mea,
Oare te voi păstra așa în gând
Nu te voi uita cândva?
Tu mă-nsoțești oriunde
Eternă, unde sunt și eu,
Mireasmă dulce, fascinante unde
Intimitate blândă ești mereu.
Hoinar gândul nu mai umblă
Ascuns ca altă dată, nu știu cui,
Inima mi-e iarăși plină
De limpezimea ochilor căprui.
AMINTIRE
Din macadamul dur, împrăștiat
Mi-am adunat gândirea,
Uitându-mă la tine-nfiorat
Mi-am regăsit iubirea.
Dar oare cât te-am căutat
În lumea asta infinită,
Poate că nici nu am visat
Că te voi găsi iubită!
Cuvintele frumoase se adună
Iar buzele se caută-nsetate,
În suflet e veșnică furtună
Și trupurile sfârșesc îmbrățișate.
Tu ești icoana minunată
Pe care o privesc pios,
De frumusețe aureolată
Te înconjoară gândul meu sfios.
DOAR TU ȘTII!
Doar tu știi ca să desfaci
Misterul tainic al iubirii,
De aceea, sincer, îmi și placi
Așa cum îți plac ție trandafirii.
Din îmbrățișarea ta nu vreau să scap
E prea fierbinte și plăcută,
Vreau să iau viața de la cap
Pe o nouă cale, nebătută.
Sărutul tău să-mi fie leac
Ca bolile să nu m-atingă,
Dar ce magie să mai fac
Iubirea mea să nu se stingă?
Mergând prin viață în același pas
Prin dragoste să fim uniți,
De-a lungul anilor ce ne-au rămas
Să fim mereu nedespărțiți.
ÎNTR-O ZI . . .
Voi muri excepÈional de fericit
Dacă voi ști că cineva,
Fiind dincoace de mormânt
Va mai privi la crucea mea.
Da, muritorule de rând
Am fost cândva și eu un om,
Prin viață am trecut cântând
Sădind ici acolo câte un pom.
Uită-te în jurul tău
Și fă ce crezi că-i bine,
Căci plină e mulÈimea de rău
Doar ce e bun rămâne.
TRANDAFIRII TOȚI DIN LUME. . .
Trandafirii toți din lume
Am să-i adun încet, încet,
Văzându-te ei îți vor spune
Cuvinte-n șoaptă și discret.
Cei cu roșiile petale
Simbolul veșnic al iubirii,
Vor fi în gândurile tale
Prin însăși trandafirii.
Sunt trandafiri ce se agață
Căutându-și un zenit,
Cu dorință veșnică de viață
Spre-nălțimi, spre infinit.
Nu vreau în juru-mi un suport
Mă ridic treaptă cu treaptă,
Să mă mișc mai dezinvolt
Căci viitorul mă așteaptă.
Cum! Nu știi ce-i viitorul?
Este primăvara care vine,
Prin care nouă CREATORUL,
Ne-a trimis ziua de mâine.
FILOSOFÂND
Universul nu sunt eu
Nici nu-mi pot imagina,
Că undeva versul meu
Vreun ritm va accelera.
Nici că inimi va frânge
Sau că va schimba ceva,
Doar când ochii-mi vor plânge
Tu vei apărea din nou undeva.
Asemenea unui meteorit
Sau vreunei comete stinghere,
Chiar dacă voi fi necăjit
Voi găsi încă destule repere.
1964
LASĂ-MĂ!
acrostih
Lasă-mă așa cum sunt
Evaziv sau poate imperfect,
O rădăcină să mă lege de pământ
Nu vreau în viață ceva mai concret,
Te rog nu încerca să mă reduci
Erori în suflet să-mi produci.
Mai mult vei pierde, sau contrar
Inima-mi va pulsa mai rar,
Haotice gânduri vei schimba
Alte căi precise nu vei stabili,
Irosite sentimente vei accelera
Lungi momente fericite vei părăsi.
1964
POVEȘTI . . .
De o vreme lungă-ncoace
Mulți ne spun mereu povești,
Ne sucesc, mintea ne-ntoarce
Mai ceva ca la Ploiești.
Ne amețesc cu Ordonanțe
Pline de încurcături,
Și având doar rezonanțe
În celebre semnături.
Nu mai știm de nici o lege
Înconjurați doar de fantasme,
Mintea nu le înțelege
Care-n fond sunt niște basme.
ÎȚI SIMT LIPSA . . .
Îți simt lipsa scumpă ființă
Te caut cu gândul în jur,
În aerul de munte, pur
Pe vârfuri de brazi îți jur
CREDINȚĂ.
Nu-ți cer nimic înalt
Dar ce-aș putea să-ți cer?
Văd printre nori un petic de cer.
Lumina vine, o prefer
NU ÎN NEANT.
Dăruiește-mi din inima ta
O parte oricât de restrânsă,
Nu vreau să fii cu fața plânsă
Pe fața-ți să o văd răsfrântă
FERICIREA
1965
FĂRĂ SFIICIUNE . . .
Tu nu mă privești sfioasă
Să cred că o faci anume?
Poate ai multe a-mi spune
De aceea nici nu-ți pasă.
Sigur nu te păzești de lume
Se poate asta, însă lasă,
Să vedem ce-o să mai iasă
Din această chestiune.
Nu ai rămas nicicum sfioasă
Să știu de ce? Nu îmi vei spune,
Fără a fi răutăcioasă.
Tu ai în suflet gânduri bune
Stând la tine liniștită-n casă
Uitând de clipele comune.
ICOANĂ ÎN LUMINĂ . . .
Icoană făcătoare de minuni
Ia-mă în a ta oblăduire,
Sub a ta cupolă să aduni
Ce e mai frumos într-o iubire.
Lumină, tu să fi cu mine,
Să-mi arăți o cale-n viitor,
Astfel, în inimă cu tine,
S-ar putea să fiu nemuritor.
Același lucru îl doresc și eu,
Să fii tu veșnică, divină,
Te însoțească gândul meu,
Cu o aureolă de lumină.
Sunt credincios ca orișicare
Cei care călătorim prin lume,
Dar uit de totul și-n uitare
Mă cufund adeseori în rugăciune.
Aș pleca cu tine-n lume
Zice un cântec țigănesc,
Dar aș vrea să știu anume
Unde oare mă opresc?
MĂRGELELE ȘIRAG . . .
Dublul mărgelelor șirag
M-a făcut să-mi placi atât,
Căci am uitat de al tău drag
Că viața are un sfârșit.
A mai fost o întâmplare
Cu un sărut nevinovat,
Aducând în suflet alinare
Ca un fior de neuitat.
Niciodată rău nu-ți pară
A fost ce-a fost atunci,
Sau mai veni-vor zile iară
Cu alte vremuri dulci.
Nu știu ce o să vină?
Îmi amintesc ce a fost,
Tu vei rămâne tot divină
În al vieții mele rost.
VISURI
Micuțule care te joci în pace
Pe aleile înverzite ale parcului,
Bomboana ce ți-o dă mămica,
Îți place precum plantelor
Ploaia și soarele.
Dar visurile tale imprecise
Aleargă libere, în voie
Spre tărâmuri încă ne concise
Doar sunt și ele numai vise.
1963
ARMONIE
În suflet e perfectă armonie
Îmi doresc ceva mai mult?
Supraîncărcat de melancolie
De singurătate eu m-am rupt.
De ce să mă despart de tine?
Nu ai forțe ca să mă reții?
Orice vei transforma în mine
Vreau stăpână să-mi rămâi.
1964
FĂRĂ STĂVILAR . . .
Inima spre tine mă îndeamnă
Există stăvilar să o oprească?
Dar cine ar putea să îndrăznească
Să mă întrebe dragostea ce-nseamnă?
Ar fi o întrebare nefirească
Ca tunetul în zi de toamnă,
Rămânând aproximativ ne luată-n seamă
De orice inimă, desigur omenească.
Dar tu cea care crezi în mine
Într-un cuvânt mai arzător
Îi dai o înțelegere-n sine.
Într-un sens să-i zic înălțător
În serile de farmec pline
Mă faci să devin mai visător.
29 octombrie 1963
UN CÂNTEC . . .
Un cântec din inimă-mi zboară
Departe spre un țărm nelimitat,
Spre o țintă veche , ce poate m-a uitat,
Sau poate spre una imaginară.
Dar care-mi e ținta precisă?
Oare am eu un ideal adevărat?
Oricând inima mea tare mi-a pulsat
Chiar de-a avut sau nu o țintă concisă.
De vrei să-mi afli țelul meu
Vei încerca zadarnic să o faci
Vei spune, sigur nu mi-e greu.
Dar, ar urma concluzia să tragi
Specific, doar în felul tău
Și în final, va necesitÄ să taci.
1963
NU MAI VREAU !!!
Nu mai vreau să știu de tine
Oare-mi este de ajuns?
Câte-n suflet mi-am ascuns,
Amintiri curate și visări senine.
Dintre multe clipe ce s-au scurs
Oare mă mai pot reține?
Gândurile care sunt la tine
Inima aproape mi-a distrus.
Nu, n-aș vrea ca fericirea
Să mi-o pierd așa curând
Poate-mi voi găsi menirea.
Undeva pe acest Pământ
Încât într-o zi să-mi spună
Ah! Ce fericită sunt.
1963
CINE ȘTIE?
Cine știe câte amintiri
Strânse ani și ani de zile,
Au în ele trandafiri
Sau sunt triste, inutile?
Dintre multele trudiri
Printre care ai trecut,
Ți-au adus și trandafiri
Ce mai greu s-au vestejit.
Eu ți-aduc doar suveniri
Care poate sunt minore,
Pozele cu trandafiri
Și cuvintele sonore.
FRUMOASELE CUVINTE. . .
Vezi cum totul se învârte
Te întoarce și te minte,
Până mintea ți-o aprinde
Prin frumoasele cuvinte.
Tu cuprins ca de o vrajă
Uiți ce-a fost mai înainte,
Fiind prins în acea mreajă
A frumoaselor cuvinte.
Totu-n jurul tău valsează
Ritmul dansului te prinde,
Nimic nu interesează
Doar frumoasele cuvinte.
Prins în al vieții joc
Nu mai ești așa cuminte,
Chiar dacă nu ai noroc
Ai frumoasele cuvinte.
REVERIE … .
Odată cu zăpada care pleacă
Tu natură, iar o să renaști,
Așteptăm să vină și să treacă
Sfinte sărbători de Paști.
Sufletul mai plin ca niciodată
De iubire și de ani frumoși,
De tinerețea de mult uitată
Și de bătrâni tăcuți, sfioși.
Gândurile mă poartă-n lume
Ocolind-o în fel și chip,
Căutând nume și nume
Sonore, simple sau vreun VIP.
Doar privirea se oprește
Sus pe cer la Carul Mare,
O steluță strălucește
Oare! pentru cine oare?
CRISTOS A ÎNVIAT!
A venit și ziua Învierii
Îngerul spre lume a strigat,
În mijlocul primăverii
Să știți, CRISTOS a Înviat!
Coșurile pline sunt de ouă roșii
Cu alese bunătăți și cozonac,
Zâmbesc copiii, chiar și moșii
Îți spun, CRISTOS a Înviat!
Merge lumea-n cimitire
Unde are un neam apropiat,
E frumos, în unduirea de zefire,
Da azi, CRISTOS a Înviat!
Tu ești aici în stânga mea
Și sunt atât de încântat,
Nu-ți pot spune altceva
Decât CRISTOS a Înviat!
http://blogulmeu.ro/gigiuzv/files/2007/03/cristos-a-inviat.swf
15 aprilie 2001
Paștele tuturor crestinilor
DIN ÎNALT.
Din înalt privești la mine
Tu steluță lucitoare,
M-aș urca și eu la tine
Dar tu ești în Carul Mare.
Așa cum privești atentă
Mă simt extraordinar de fericit,
Învăluit de starea mea latentă
Pe care tu mi-ai dăruit.
Mai am puțin și voi pleca
Spre ceruri veșnice, de unde,
Voi privi apoi la lumea mea
Și-n suflete eu voi pătrunde.
Mă las de vise legănat
Uitând că mai exist pe lume,
Căci steaua asta m-a chemat
Spre ea, dar când anume?
BALADĂ . . .
Despre iubire au mai scris poeți
Chiar Solomon plin de înțelepciune,
Luat-a dragostea de la profeți
Și a transpus-o în rugăciune.
A scris Cântarea-ntre cântări
Acele imne închinate iubirii,
Adevărate declarații și rugări
Ce depășesc puterea-nchipuirii.
Iubita lui cea mai frumoasă
E denumită simplu ca femeie,
Atunci când el o duce acasă
Ca pentru el pereche să îi steie.
Și nu găsește înalte epitete
Decât simplele cuvinte,
Din totdeauna au fost fete
Și vor mai fi de acu-nainte.
EA ESTE . . .
Acum când te cunosc iubire
De ce să te sugrum cu întrebări?
Sufletul mi-i plin de fericire
Și e cuprins de intensele visări.
Iubirea mea nu este oarbă
Eu am ales ce e frumos
Și-mi las inima să-ți soarbă
Al trupului tău sublim miros.
Iubita mea, eu n-am cuvinte
Să-ți spun de ce te prețuiesc?
Crede-mă Înaltule Părinte
Ea este cea pe care o iubesc
ODIHNĂ . . .
Lasă-mă să-mi odihnesc privirea
În ochii tăi atât de minunați
Și care ne-au adus iubirea
De care amândoi am fost frustrați.
Mâinile cu tremurul încet
Se caută-ntre ele
Atingându-se discret
Ale tale cu ale mele
Da, îmi amintesc sărutul
Cu ale tale buze dulci
Acesta a fost începutul
Ți-amintești? Atunci…
Îmbrățișarea caldă, fermecată
Cu neastâmpăr tineresc
Cu fior avid de fată
Vreau ca mereu să „TE IUBESC”.
SCRISOARE . . .
Voiam să te revăd de Sânziene
În cea mai scurtă noapte
Și să-ți recit din noile poeme
Dar iată, asta nu se poate.
Cine se caută-n această zi
Ca-n vremurile vechi
E sigur că vor sfârși
Prin a fi perechi.
Cu ce fel de gingășie m-ai privit
De astfel m-ai fermecat?
În suflet mi te-ai cuibărit
Și în minte mi-ai intrat.
Tu-mi știai anii după păr
Eu asta încercam ați spune
Dar nu voiai să crezi în adevăr
Care-l vedea întreaga lume.
Dragostei de adevăr nu-i pasă
Ea se apropie și de bătrân
Spunându-i vremii mincinoasă
Doar clipele frumoase ne rămân.
NU E BINE!
Mă gândesc că nu e bun
Lunecușul spre uitare
Ajungând pe acel drum
Erodat și în surpare.
Găsi-vom cale de mijloc
Oricum frumoasă
În care să nu stăm pe loc
Nouă nu ne pasă.
Apoi vom mai vedea
Trăind zile și mai bune
La care veșnic vom visa
Eterni pe această lume.
POETUL NU MAI VREA . . .
Poetul nu mai vrea să plece
Din lumea pământească,
Acolo în mormântul rece,
Știe ce o să găsească.
Pustiul veșnic și tăcerea
Fără cuvinte, adieri de vânt
Pentru a aștepta reînvierea
Dar tot mai bine-i pe pământ.
Mă lupt să mai trăiesc aici
Și să mă bucur de viața
Să fiu alături de amici
Nu în cripta cea de gheața.
MOARTEA BUNICII IOANA
Bunica a murit frumos
Ținându-mă în brațe
Și gândindu-se duios
Oare cui, o să mă lase ?
Mama mea plecase mai demult
De unde nu se-ntoarce
Eu nu eram încă crescut
Pentru a veni încoace.
Bunica n-a spus un cuvânt
M-a mângâiat ușor pe cap
Și-a plecat cu Duhul Sfânt
Eu ce puteam să fac?
Am plâns o vreme după ea
Cu lacrimi de copil,
Nu știam ce se-ntâmpla
Și am tăcut docil.
AM FOST . . .
Am fost un băiat cuminte,
O persoană oarecare
Nu mai sunt cel dinainte
Ce-ai făcut cu mine oare?
Mi-ai răvășit tot universul
Înghețasem ca în vid
Îmi oprisem chiar și mersul
Ce acum e mai rapid.
Sufletul mi-ai răscolit
Ce înseamnă asta oare?
Căci din nou mi-a revenit
A iubirii nouă floare.
Prin metoda îndrăzneață,
Cunoscută doar de tine,
Tu m-ai readus la viață,
Pentru a trăi și mâine.
Câte zile vor mai fi,
N-am decât să-ți mulțumesc
Doar așa îți pot plăti,
Și în veci să „TE IUBESC”.
DA, DOAMNĂ!
Am rămas mut de uimire
În fața frumuseții tale
Vreau să te acopăr de iubire
Să fiu sclavul dumitale.
Da, Doamnă. Asta nu-i minciună
Te iubesc și te admir
În întuneric și pe lună,
Feeric fir de trandafir.
Chiar nici nu mai întreb
Pentru ce tu m-ai chemat
Ating trunchiul tău superb
Și rămân entuziasmat.
Doar acea îmbrățișare,
Mie-mi este de ajuns,
Rămân plin de încântare,
Și în glas fără răspuns.
Nu pleca. Rămâi cu mine.
Poate asta vrei și tu
Tot ceva ne mai rămâne…
Amintirea de acu’.
AM UMBLAT. . .
Am umblat suficient prin lume
Dar nu mai vreau să rătăcesc,
În primitoare brațe, o minune !
Odihna vreau să-mi regăsesc.
Știam eu ce-i iubirea adevărată ?
Era zeiță a închipuirii
I se spunea zeiță a iubirii,
Minune a fost încă odată.
Când din ființe muritoare,
Am găsit un înger, nu-i poveste
Pe care singură sub soare,
Iubita care azi îmi este…
O fi asta vreo speranță
Sau poate este doar un vis?
Însă tu de la distanță
Mi-ai creeat un paradis.
Când mi-e greu mă uit la tine
Soluții noi îmi vin în minte,
Mă regăsesc iarăși pe mine
Nu mai stau așa cuminte.
ODE . . .
Ode, imne, elegii
Eu le scriu doar pentru tine
Când sunt orele târzii,
Dar mă simt așa de bine.
Gândul neocupat îmi aleargă,
Peste-ntinsele câmpii
Peste toată lumea largă,
Se cufundă-n reverii.
Adun în suflet amintiri
Prinse din viața-mi toată,
Pozele cu trandafiri,
Prin gândire îmi dau roată.
Tu te-ai instalat în mine,
Și n-aș vrea să te mai scot,
Cu privirile-ți divine,
Tu ești universu-mi tot.
IUBITA MEA
Iubita mea, m-ai îmbătat
Ca aroma vinului de Busuioacă,
Acum, cu dulce sărutat,
Alintă-mă și o să-mi treacă.
Ca vița fragedă m-ai încorsetat
Îmbrățișarea ta cum să nu-mi placă?
Când toate farmecele s-au dezlegat
La mine, iubirea să se-ntoarcă.
Iubita mea n-am obosit
Gândindu-mă la tine,
Dar mă simt mai fericit,
De viața clipele-mi sunt pline.
UN PREMIU . . .
acrostih
Lucrând în mină zi și noapte
Ești uneori, desigur, obosit.
Odihna pentru orele lucrate,
Normal, un premiu fericit.
Te bucuri sincer în tăcere,
E și firesc dac-ai muncit.
Munca, fiind, suprema plăcere,
Imprimându-ți un sec inedit.
Hărnicia adusă aici cu greutate
Arzând în veacul noilor idei
Inspirând încă o temeritate,
Lăsându-i viața unei noi idei.
AM CULES . . .
Am cules salbă de stele
Pentru tine nestemată
Să fii tot mai minunată,
Cu șiragul de mărgele.
Văzând cerul înstelat,
În a nopții strălucire
Din priviri m-ai captivat,
Oferindu-mi doar iubire.
Îți mulțumesc Tată Ceresc
Că m-ai făcut așa de fericit
Am zis că n-o să mai iubesc,
Și totuși iubirea a venit.
Cu chip frumos, de nedescris,
Această stea m-a fermecat
Cum nu credeam în nici un vis,
Dar iată că-i adevărat.
LIMPEZIRE . . .
Când mă gândesc la trecerea vieții
Nu-mi cenzurez diverse amintiri
Din anii impulsivi ai tinereții,
Plini de muncă, dar și de iubiri.
Revin trecute, multe întâmplări
Cu hazul sau cu tristețea lor
Dar și câte alte contemplări
Care mă purtau în viitor.
Acum când viitorul e prezent,
Ți-aduci aminte pronosticul tău,
Dacă a fost sau nu eveniment
A devenit realitate, nu-ți pare rău.
Un covor albastru plin de stele
Este cerul fără de sfârșit
Nu te mai caut printre ele
Căci pe pământ eu te-am găsit.
În suflet mi-ai pătruns, surpriză
Și te-am păstrat cu inocență
Nu știu de cine ai fost trimisă
Dar sunt fericit cu a ta prezență.
NOSTALGIE … .
Stau ore-ntregi și mă gândesc
La tine, la chipul tău fermecător,
De la gânduri mereu mă hrănesc,
Hrana necesară unui visător.
Aș vrea să fiu pictor, compozitor, poet
Să te pot Èine în diverse ipostaze
Într-un stil cât de concret
Aureolată de mii și mii de raze.
Nu găsesc declarații, cuvinte potrivite
Pentru ca tu să fi mai fericită,
Am lăsat în urmă multe flori strivite
Și am venit spre tine cu inima topită.
Nu găsesc în univers, pe pământ,
Cu cine să te-asemăn mai bine,
Nu găsesc cel mai frumos cuvânt
Care să-l rostesc pentru tine.
Caut versul cel mai frumos
Să-l aștern pe acest caiet,
Caut ritmul cel mai melodios
Să ți-l transmit în mod direct.
Nu știu ce aș putea să-ți dăruiesc…
Să simt că tu ești tot ce-i mai înalt,
Că într-adevăr în suflet te iubesc
Da, nu sunt cuvinte spuse în neant.
AM AVUT . . .
Cunoscându-te pe tine
Am avut mare noroc
Zilele îmi sunt mai pline
De singurătate nu e loc
Cum să te înțeleg iubire
Ești mult prea cuprinzătoare
Depășind indiferent ce închipuire
Te-am transpus în Carul Mare.
Cum aș putea să definesc
Ceea ce simt eu pentru tine
Sintagma veche „TE IUBESC”
Are cuvinte prea puține.
SPUNE-MI DE CE?
Spune-mi de ce oare,
Tu, steaua mea,
Din Carul Mare,
Nu vrei să fi tot stea?
Stelele ce sunt pe cer
Vor fi în continuare
Ca și aceea care o prefer
Va fi acolo-n Carul Mare.
Nu pot merge-n infinit
Nici n-am cum să fac
Totul are un sfârșit,
De aceea, iată, tac.
În locul meu altcineva
Va scrie poate, iar un vers
Pentru că persoana ta
Eternă fi va-n univers.
CUVINTELE … .
Mai întâi a fost cuvântul,
Rostit de însuși Creatorul,
Astfel s-a născut Pământul,
Lumea noastră, viitorul…
Printre lucrurile sfinte,
Și credința-n Dumnezeu,
Am și lucrul cu cuvinte,
Folosite-n scrisul meu.
Te întrebi puțin contrariat
Ca un aer cam fierbinte
Cine? Ce s-a mai schimbat
Doar folosul de cuvinte.
Mulți se-mbată de cuvinte
Spuse la un oarecare semn,
Folosite mai-nainte
Elegii al limbilor de lemn.
Cuvinte, cuvinte
Niște simple elemente
Puse sigur înainte
Întâmplări, evenimente.
Reșița 16 februarie 2001
MĂ ÎNTREBI ?!
Mă întrebi ce va mai fi
Crezi că-ți pot răspunde?
În viitor eu pot privi,
Dar nu știu până unde.
E ușor să dai verdicte
Când nimic nu e concret
Visând la clipe fericite
Uităm că nimeni nu-i perfect.
Fiind un om de rând
Cu o biografie oarecare,
Nu mă voi uita plângând
Înspre Carul Mare.
Ce distinsă ești așa
În curatele-ți vesminte
Vei rămâne tot o stea
Neschimbată în cuvinte.
GÂNDURI, GÂNDURI … .
Gânduri, gânduri inocente,
Aleargă-n pâlcuri, dispersate,
Și nu sunt indiferente,
Când spre tine-s îndreptate.
Doamne, cum mă mai gândesc
La tine, zeiță pământească,
Nu știu cum să îndrăznesc,
Gândurile să te găsească.
Va veni și ziua-n care
Vom fi iarăși împreună
Nu cred că voi fi în stare,
Să te strâng puțin de mână.
AM DĂLTUIT… .
Am dăltuit în versul meu,
Imaginea frumos creată,
Rămasă în suflet mereu,
Pe care n-o uit niciodată.
Nu voi uita acele mângâieri
Primite de la tine-n dar
Le aștept și azi, ca ieri
Depuse pe al dragostei altar.
Cum să uit calda-ți privire,
Care sincer m-a uimit?
Aducând imensa fericire
Pe care tu mi-ai dăruit.
Însetat de a ta ființă,
Buzele mi s-au uscat,
Dar cu veșnică credință,
Ochii tăi nu i-am uitat.
CÂND ARDE DORUL … .
Când arde dorul poți să spui,
Cât ți-e de greu? Aștepți,
Dar n-ai cui spune, nimănui
Nu-i pasă. Nu-i pasă tot repeți.
Timpul trece foarte greu.
Te uiți la poza din album,
Întrebi, de ce doar eu,
Mai iubesc? Nu sunt nebun ?
Cu toate astea, încă speri,
Să fie totul cumplit de bine,
Că ființa care o preferi,
Va fi vreodată lângă tine.
POETUL A MURIT FRUMOS … .
Poetul a murit frumos,
Ducându-se la stele,
Căci n-a vrut să coboare jos,
Nici una dintre ele.
Acum privind în jos la noi,
Gânditor la zbaterile noastre,
Zicând: Am fost și eu ca voi,
Și iată, mă aflu printre astre.
V-aștept căci veți veni
Urmându-vă desigur mersul,
Și atunci când veți și osteni,
Vă veți închide universul.
20 aprilie 2001
Moldova Veche
NU RENUNȚ !
Doamne, cât ești tu de mare!
Desigur, o să mă-nțelegi,
Căci nu mai vreau în resemnare,
Să mai trăiesc zile întregi.
Cui ar utiliza această renunțare?
Ce mi-ar distruge un destin,
Ar însemna o condamnare,
Și asta nu ar fi puțin.
Cum am luptat voi mai lupta,
Așa am învățat, să lupt mereu.
Căci nu-nțeleg a renunța,
Nici nu încerc, mi-e foarte greu.
01 mai 2001
Moldova Veche
UNDE EȘTI VIAȚĂ ?
Unde ești tu viață,
Prin care am trecut?
Întrebarea e isteață,
Iar răspunsul e știut.
Viața care a-nceput,
Tu nu știai ce este,
Atunci cândva demult,
Credeai că e poveste.
Acum bătrân fiind,
Când ai văzut ce-a fost
Observi că doar trăind,
Viața are rost.
File de jurnal
1 Sunt aniversări dar și comemorări. Citești și zici „Mulți ani trăiască” pentru cei vii. Un Dumnezeu să-i ierte pentru cei trecuți. Păstrați-le mormântul în sufletele voastre. Nu veți avea nimic de pierdut. Vă va întări eterna amintire căci viața este viață, iar moartea ne îngheață
2 Oare! M-am trezit târziu la viață dintr-un somn mult prea adânc. După nașterea oficială, am trecut de mult prin școală și cartea de muncă mi-e plină de ani și totuși parcă mai sunt copil. Acum învăț încă din abecedare, căci sunt încă la antici, pe care îi găsesc: Aristotel, Platon, Seneca. Doamne! De unde știau ei ce e în lume? Ne întrebăm, dar tot de la ei învățăm.
3 Lume multă, gălăgie. S-a deschis o pizzerie. Lume multă, furnicar, s-a deschis un cafe-bar. Vrei să cumperi un ziar, stai la coadă. La impozit când plătești, „lumea asta-i tare șoadă”, stai la coadă. Dar ce? Coada asta-i de mâncare, de-i atâta înghesuială?
4 Am mai scris vreo două rânduri, iarăși am căzut pe gânduri, consemnez iar în jurnal, câte un fapt comun, banal. Căci de lucruri serioase lumea nu mai vrea să știe să audă căci la toate este surdă. Am trecut și iar vom trece și prin anotimpul rece.
Stai în casă, la căldură, dacă ai, dacă nu mai bei un ceai să te ardă pe la gură și îți faci astfel căldură.
5 Vine pensia cu indexarea și mă mir că e mai mică. Cum? Că ea pare așa mare, dar nu-i bună de nimic. Nu mai ei, domnii cei mari, iau salarii în dolari, însă noi aceștia mici, nu luăm nici firfirici. Tot aduni la cheltuieli, la venituri câte un pic, ce-a fost azi și ce-a fost ieri,
mâine nu mai e nimic. Uite așa trăiești intens cu cartofi și cu gulii, într-o zi senină poate, vei pleca dintre cei vii.
6 Multe anunțuri funerare. Un șir întreg de nume, trece lumea prin ziare, și ziarele prin lume. Trec anotimpuri în curgere normală de la iarnă pân’ la toamnă și ajungem iar în iarnă. Cursul vremii nu se schimbă, ploi mai sunt tot mai puține, mai e secetă, zăpadă, stă o grindină să cadă, toate trec ca un șuvoi, peste noi.
Scrisori deschise,
7 După lectura versurilor din caietul „Reverii adverse”, am constatat că Mihai Leonte cu toate că a creat noi poezii, nu și-a schimbat stilul. Menținerea vechiului stil este o consecvență firească, căci poetul nu ține cu orice preț să devină brusc … modernist.
Poezia nu este un obiect, ci o dispoziÈie de grație, o vibrație proprie fiecărui poet, care trebuie să fie citit și înțeles ca individualitate, nu neapărat prin raportare și comparație cu alții.
Sensibil, sincer și vibrând cu blândețe, duioșie și înțelegere la evenimentele vieții, Mihai Leonte, poetul continuă să se emoționeze și să activeze pe plan social, fiind demn de o înaltă stimă.
Domnule Leonte, dacă simțiți îndemnul lăuntric de a vă exprima în versuri, nu vă rețineți, indiferent de opiniile altora.
Cu prețuire, profesor Claudiu Vodă
Președintele Asociației Amatorilor de Știință și Cultură din România
Mult stimate prieten Mihai LEONTE
Vă mulțumesc mult pentru volumul „ Reverii Adverse”, care mi-a adus multă bucurie prin varietatea ideilor abordate cât și prin profunzimea gândirii omului care a poetizat munca grea a minerilor, realizând buchete de cristale literare acolo unde alții nu văd decât suferință și durere.
Vă admir sincer și doresc să ne dăruiți nouă care știm să apreciem eforturile minerilor care aduc lumină din negura cea mai profundă a adâncurilor.
Constantin GRUESCU – născut 12 aprilie 1924.
Tehnician geolog miner – colecționar flori de mină.
Stimate prieten Mihai LEONTE
Mihai LEONTE are o sensibilitate aparte, care îmbină în mod miraculos spiritul oniric cu cel realist. Dar așa cum nuferii albi imaculați își trag seva din adâncul mlaștinilor, tot la fel și spiritele sensibile se înalță deasupra mediului în care se află.
Stilul aparent ușor trădează o profunzime de sensuri, dar ceea ce e foarte important este originalitatea poeziei dumneavoastră care e definitorie, lucru care nu-i deloc ușor.
Vă felicit și vă asigur de aprecierile mele sincere.
Profesor Ion MIU – Malmo – Suedia
Mihai LEONTE -,,În căutarea poeziei”... eseu de Ion CHICHERE
„Caut adâncimea,/ Ca pe o hrană necesară, scrie Mihai LEONTE în placheta „ALB – NEGRU”, apărută în 1999.
Versuri calde, centrate pe sentimentul dragostei eterne găsim și în poemul „UITĂ”: „Uită ultimul sărut/ Și pe primul uită/ Să rămân necunoscut/ Fii tu cunoscută!”.
De la poeme ocazionale – vezi poemul „ELOGIU” la conștientizarea scrisului din „OPTIMISM”: „Când plânge inima-n durere,/ Și o cuprinde o vrajă amară și adâncă,/ Caută-ți o altă putere/ Și printre suspine tu cântă!”.
Mihai LEONTE este într-o permanentă strădanie de transpunere în vers a emoției în fața vieții. Iar pentru Mihai LEONTE poezia este dragoste. Iată un catren reușit din poemul „EVRIKA! Te-am descoperit.”: ”Alergam prin spații nesfârșite,/ Nomad. Cu gândul cam nehotărât/ Aleile din cale-mi de ierburi năpădite/ Mă-nfiorau și totuși te-am găsit”.
În versurile următoare un autoportret – vezi poemul „LĂSAȚI-MĂ”: „Nu mă căutați în sonore ipostaze/ Nici pe culmea înaltelor gândiri/ Nu mă pierd niciodată-n miraje/ Doar câteodată-n roze amintiri.” – am citat din placheta „NOSTALGII” apărută la Moldova Nouă în 19 – ianuarie – 2000. Cel mai reușit poem al plachetei mi se pare a fi „NIHIL NOVE” din care voi cita integral ĂźntĂąia strofă: „Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii/ De ce să te mai obosești zadarnic?/ În orele nopții de toamnă târzii/ Adormi în pace. Să nu-mi scrii!”.
Adâncind căutarea întru poezie în poemul „ O SPUN DESCHIS” Mihai LEONTE, identifică în fapt poezia cu ființa iubită „Te văd întruchipată în tot ce e frumos/ În fulgi de nea, în mari poeme/ Iar sângele în vene tresaltă furtunos/ Când oare gândul va înceta ca să te cheme?”.
Apropiat de natură Mihai LEONTE se emoționează în fața muntelui. În poemul „ VÂRFUL MUNTELUI” iarăși găsim versuri demne de citare: „Câte inimi ai tu în piept/ De îți aud o vâlvătaie de bătăi?/ De ce îți ridici vârful drept/ Amenințător peste văi?”. După cum vedeți în locul unor elogii cu nuanță festivistă, acum când poetul împlinește o frumoasă vârstă a senectuții, am favorit o recitire a poemelor mai reușite, cum și sincera sugestie de a încerca să se exprime în vers neĂźngrÄdit (alb) și de a se grupa în jurul selecției pe care cu drag am făcut-o din ceea ce am citit până acum.
Poezia este, ceea ce este, plus ceea ce va fi. Nivelele la care ființa umană o întâlnește sunt diferite „chipurile” poeziei sunt iarăși diferite. Dar atunci când un om la 60 de ani are frumoasa nebunie de a crede în „frumoasa fără corp” (poezia) și ea, poezia îl ajută să existe, cel puțin funcția de chatarsis a scrierii de vers se împlinește. Și nu este puțin. Încheind scurta-mi „scrisoare”, IO, Ion CHICHERE îi doresc lui Mihai LEONTE, „LA MULȚI ANI!”.
Ion CHICHERE – REȘIȚA – 18 -19 Ianuarie 2001.
STIMATE DOMNULE Mihai LEONTE
Confirm primirea volumului dvs. de poezii „Valențe medii”, versuri ce m-au încântat prin sensibilitatea metaforei și pasionanta abordare tematică a iubirii ca izvor al înțelegerii între oameni.
Vă mulțumesc pentru frumoasa dedicație și vă urez ca Praznicul Nașterii Domnului nostru Isus Hristos să vă aducă dumneavoastră și întregii familii, multă sănătate, împlinirea multor dorințe, ani îndelungați, iar sărbătoarea Anului Nou să vă găsească fericiți și încrezători într-un viitor mai bun, să vă aducă liniștea sufletească și prosperitatea atât de mult așteptate într-o Românie Mare așa cum și-au dorit strămoșii noștri.
Sărbători fericite și La mulți Ani.
Dr. Ec. Gheorghe FUNAR
Primar al municipiului Cluj – Napoca.
Domnule Mihai LEONTE,
Să te țină Dumnezeu tot așa, să scrii mereu, să ai realizări pe măsura strădaniilor tale, să ai bucuria faptelor împlinite și să nu cobori ștacheta, ci din contră, mai înalț-o cât poți mai sus. Se pare că ai intuit bine adevăratul sens al vieții, prin motivația faptelor”.
Gheorghe ANDREI – Vicepreședinte
Uniunea Generală a Pensionarilor din ROMÂNIA.
Stimate domnule LEONTE,
Nu am reușit să vă trimit un material amplu dar vă voi scrie câteva rânduri. În primul rând vreau să vă spun că vă admir curajul de a așterne pe hârtie, gândurile, amintirile și pasiunile dumneavoastră, mai ales într-o formă așa de pretențioasă cum este poezia. Trebuie să recunoșteam că poezia este forma cea mai delicată, dar și mai solicitantă, prin care un om își poate exprima în mod direct sentimentele, gândurile, fără, a apela la intermediari.
Dintre poeziile dumneavoastră mi-a rămas întipărită în minte cea cu numele „Edenul copilăriei” în care evocați plaiurile plaiurile copilăriei, satul natal. Mi-a rămas în memorie pentru că acele meleaguri au fost și pentru mine „edenul copilăriei”. Deși m-am născut, trăit și învățat într-un oraș mare, BACĂUL, așteptăm cu nerăbdare vacanțele pentru a merge la bunici, la Petia. Am colindat, la rândul meu locuri ca, Groapa, Halmul, Dealul lui Vodă, Buna și altele.
Ce aș putea să vă mai spun. Vă admir viața și puterea de a merge mai departe, chiar și la vârsta la care majoritatea oamenilor nu vor decât să se odihnească sau să călătorească sau pur și simplu să stea cu familia, cu nepoții. Continuați tot așa.
Cu respect și considerație a dumneavoastră corespondentă,
Mihaela MURARIU, Profesor de Limba Română
Colegiul Agricol FĂLTICENI
Stimate domnule Mihai LEONTE,
Permiteți-mi ca retroactiv să vă urez multă sănătate, bucurii multe și succese depline în întreaga activitate pe care o desfășurați în folosul celor care au nevoie de efortul dumneavoastră. Toate aceste urări vin în aceeași lună cu ziua dumneavoastră de naștere, 19 ianuarie. LA MULȚI ANI.
Vă felicit totodată pentru cartea dumneavoastră „MEDITAȚII ADMISE”.
Ideile și versurile transpuse pe hârtia acestei cărți sunt pătrunzătoare, sensibile și aducătoare de speranțe. Cele care citește această carte rămâne impresionat de căldura sufletului celui care a scris, de posibilitatea oferită de a pătrunde în spații mai puțin faimoase celor mulți.
Să trăiască spiritul creator și la mai multe creații.
Cu stimă și respect,
Erwin Josef ȚIGLA,
PREȘEDINTE
Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților REȘIȚA.
REVISTA MAGAZIN ISTORIC
Nr. 299/01 – aprilie – 2002
Stimate domnule Mihai LEONTE,
Vă mulțumesc pentru volumul de poezii, pe care îl vom prezenta la rubrica noastră de profil.
Apreciem foarte mult gestul dumneavoastră de a dona un abonament Magazin Istoric unei școli. Și noi ne străduim să atragem cât mai mulți tineri către revista noastră și trebuie să vă spunem, cu bucurie, că primim foarte multe scrisori de la elevi și studenți.
Vom transmite cuvintele dumneavoastră de mulțumire și de apreciere președintelui nostru de onoare, prințul Dimitrie STURZA.
De asemenea, i-am transmis și colegului meu Constantin MUȘAT mulțumirile dumneavoastră. Vă dorim ani mulți, cu sănătate, să vă puteți bucura de copii și nepoți.
Redactor șef,
Dorin MATEI.
Stimate Domnule Primar,
Gheorghe BERARU
Stimați consilieri al comunei Bunești,
Mă simt deosebit de onorat de înalta considerație și prețuire pentru acordarea titlului de „ CETĂȚEAN DE ONOARE” al comunei Bunești, județul Suceava.
Nu cred că am făcut mare lucru pentru această comună, dar apreciind gestul meu destul de simplu și destul de neînsemnat, dumneavoastră ați înțeles că faptele mici unindu-se, pot deveni temelia faptelor mari. În această societate plină de probleme, multe nerezolvate, e bine că indiferent unde ne situăm pe treptele societății, să nu uităm că noi suntem bobul de grâu care face pâinea și picătura care unindu-se dă naștere marilor râuri și oceane.
Oricât de neînsemnați ne considerăm sau ne consideră alții, noi oamenii formăm această lume infinită pe care ne-a dat-o cu mărinimie Dumnezeu Tatăl, Creatorul a tot ce ne înconjoară.
Cu emoția ce n-am trăit-o de multe ori în viată, nu pot decât să vă mulțumesc sincer.
MIHAI LEONTE
15 septembrie 2002
FUNDAȚIA CULTURALĂ MAGAZIN ISTORIC
Nr. 42/13 – ianuarie – 2003.
Stimate domnule Mihai LEONTE,
- La fel ca și în anul 2002, prințul Dimitrie STURZA, Președinte de Onoare al Fundației Culturale Magazin Istoric, pasionat de istorie și statornic sprijinitor al celor care îndrăgesc universul Muzei CLIO, a făcut o generoasă donație.
- Din fondurile personale a subvenționat un număr de abonamente. Printre cei care se bucură de acest CADOU, vă aflați și Dumneavoastră, domnule Mihai LEONTE.
- Așadar, începând cu luna ianuarie 2003 veți primi Stimate domnule Mihai, lună de lună, tot anul, abonamentul oferit de Excelența Sa prințul Dimitrie STURZA.
- Alăturat vă trimitem o copie a chitanței de abonament.
Cu cele mai bune urări,
PREȘEDINTE,
Dorin MATEI.
Dragă prietene Mihai LEONTE,
Am plăcuta misiune din porÈiunea direcțiunii Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din orașul Baia de Arieș, de a răspunde amabilului gest de gratitudine față de școala în care ai primit primele îndrumări în viață.
Versurile cuprinse în volumul „Nostalgii” le-am citit cu multă plăcere și dovedesc o mare sensibilitate sufletească de care numai oamenii onești, integri și înzestrați beneficiază. Versurile dumitale sunt foarte reușite și de o mare vibrație sufletească și vă consider un om deosebit care poate sluji ca exemplu tineretului studios.
Mulțumindu-ți pentru frumosul și onorantul gest de recunoștință față de școala noastră îți urez mult succes pe ogorul literar, sănătate și bucurii.
Cu aleasă stimă,
Profesor Dumitru Lupașcu
pensionar - fost director al Liceului Real
Baia de Arieș
„REVERII ADVERSE”
articol apărut în săptămânalul „Banatul Nostru”
Poetul Mihai Leonte – Petianu din Moldova Nouă și-a lansat cel de-al treilea caiet de versuri „Reverii adverse”, tipărit la S.C. „Partner” Moldova Nouă. Manifestările au început la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Moldova Nouă, prilej cu care Sindicatul „Aramis” de la Sucursala minieră și CARP Moldova Nouă i-au conferit d-lui Mihai Leonte „Diploma de onoare”, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la naștere. Caietul „Reverii adverse” a fost prezentat profesorilor și elevilor de la Grupul Școlar din orașul de la Dunăre de către d-nii prof. Dumitru Vladu – directorul școlii, prof. Ilie Podaru și prof. Bojidar Bojici.
Volumul „Reverii adverse” a fost tipărit cu ocazia aniversării vârstei de 60 de ani a autorului său care, începând cu acest volum a adoptat sufixul „Petianu”, ca un omagiu pentru satul de origine, Petia (jud. Suceava). Caietul cuprinde 45 de poezii, marea lor majoritate fiind scrise în perioada 1963-1965, dar și unele noi, scrise în ultimii 3 ani. Prima copertă a caietului ilustrează peisaje din fotografiile originale realizate de fotoamatorul Mihai Leonte, iar ultima copertă cuprinde referiri despre autor, aparținând lui Ștefan Simici, din care reținem: „Mihai Leonte cultivă o poezie, narativă, normală, cu caracter descriptiv, fără însă a demonta ansamblul prea mult în piese minuscule. Din scrisul său reiese clar ceea ce a fost întotdeauna, un om liber, căci nimic și nimeni nu l-a îngrădit, chiar spațiul închis al minei nu i-a diminuat în nici un fel creația, dimpotrivă, și adâncului limitat găsindu-i o motivație poetică. Acesta este poetul scos la lumină, acum, „la 60 de ani”. De asemenea, în paginile albumului apar și alte referiri ale prietenilor, colegilor și celor care l-au cunoscut pe Mihai Leonte.
Paul – Sever Smadu
Ziarist – Băile Herculane
FOST CĂUTĂTOR DE AUR, FĂURITOR DE POEZIE
Articol apărut în cotidianul „TIMPUL” 21-01-2002
Mihail Leonte din Moldova Nouă este un pensionar ambițios. Toată viața a confecÈionat în mină. La cele de aur de la Haneș, Almașu mare, Stănija și cea de mercur de la Izvorul Ampoiului. În 1962 s-a mutat la minele de aur și plimb din baia de Arieș, iar din 1970 s-a transferat la Moldova Nouă, unde a extras minereu de cupru.
Din lucrul cu aceste metale în formă primară, Mihai Leonte s-a ales cu pensia, dar și cu pasiunea pentru poezie. A scris și înainte, dar n-a fost publicat decât sporadic prin diverse reviste sau ziare locale. Întrucât nu a conceput ca poeziile sale să rămână doar în sertar, a început să lucreze pe cont propriu. În 1999 a scos o primă plachetă de poezii intitulată „Alb-Negru”, în 2000 a două, „Nostalgii”, iar în 2001 a văzut lumina tiparului și cea de-a treia plachetă, „Reverii adverse”. Anul 2002 a debutat favorabil în sensul că și ultimul său caiet cu poezii „Valențe medii”, a fost tipărit. Despre personalitatea și talentul minereului pensionar-poet din orașul de pe malul Dunării își exprimă opiniile în cele patru plachete oameni autorizați în domeniu, între care amintim aici pe prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu, vicepreședintele ASR, prof. Claudiu Vodă, președintele Asociației Amatorilor de Știință și Cultură din România, prof. Ion Miu din Malmo, Suedia, poetul Ion Chichere și geologul Mihail Ionescu.
Cuvintele elogioase, dar și criticile obiective ale acestora l-au ambiționat pe autor să facă o selecție riguroasă a poeziilor sale și să le cuprindă apoi într-un volum pe care intenționează să-l încredințeze Editurii Momentul din Reșița.
„Viața e, totuși, frumoasă” conchide Mihai Leonte. „De aceea consider că e omenește să lași după tine ceva frumos pentru posteritate.”
Constantin Țiganele
Ziarist – Reșița
UN OM ÎN DOUĂ MILENII
16 – ianuarie – 2001, ora 1930
Postul de Radio Timișoara,
Emisiunea „VÂRSTA A TREIA”
… și acum permiteți-mi să mă alătur sufletește acelor locuitori din Moldova Nouă, care peste trei zile, și anume la 19 – ianuarie – 2001, îl vor sărbători pe un concetățean de frunte al orașului, despre care nu știi ce să spui mai întâi: că a fost un destoinic maistru de seamÄ miner în subteran, că a dovedit toată viața o nestinsă pasiune de a se instrui, citind pe nerăsuflate tot ce îmbogățește mintea și sufletul cuiva, că este un om care iubește natura ale cărei frumuseți le-a imortalizat cu talentul lui de artist fotograf, că îndrăgește și tainele științei, căutând să afle și să înțeleagă cât mai multe, fiind de altfel un membru apreciat al „Asociației Amatorilor de Știință și Cultură din România” care își are sediul la București. Mai aflăm că scrie regulat articole la ziare și alte publicații, că este un pasionat filatelist, chiar și numismat, fiind în același timp un om sensibil la necazurile semenilor și un vajnic luptător pentru dreptate și o viață mai bună, mai demnă pentru cei aflați în toamna vieții. Să ne mai mirăm atunci că un astfel de om și-a tradus sentimentele, trăirile de o viață, în poezii scrise de-a lungul anilor, dar scoase la iveală de-abia recent? Mai e nevoie să vă spun numele acestui om deosebit?
Pentru cei din Moldova Nouă și tot județul Caraș-Severin nu cred că e nevoie, căci cine nu-l cunoaște pe domnul Mihai LEONTE, președintele C.A.R.P. Moldova Nouă și nu-i știe neobosita sa activitate pe atâtea tărâmuri.
I-am pronunțat numele doar pentru a-l ști și alți pensionari al căror vajnic apărător este, atât în plan local, cât și la București.
La 19 – ianuarie – 2001 domnul Mihai LEONTE va împlini 60 de ani și va fi sărbătorit cum se cuvine la „Șezătoarea Capricornilor”, la care vor participa mai multe personalități din lumea celor care iubesc și activează în domeniul artei, culturii, jurnalisticii dar și în plan social. În aceeași zi, într-un cadru festiv, va fi lansată și ultima culegere de versuri a poetului Mihai LEONTE, volumul fiind intitulat „REVERII ADVERSE”. Aceste manifestări omagiale sunt sigură că vor rămâne o amintire frumoasă și luminoasă în sufletul sensibil al domnului Mihai LEONTE, dar și a bunei sale soții doamna Ana LEONTE, această familie creștină, în care soții sunt uniți și la bine și la greu.
Prietene Mihai LEONTE, știu că ești un om de o rară modestie și poate că tot ce am aflat recent și am spus acum despre dumneata, te vor face să te simți jenat, căci mai știu că nu-ți place să-ți etalezi darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Deși ne vedem în fiecare an de 1 – Octombrie – Ziua Internațională a celor Vârstnici – nici eu nu știam că ai o activitate atât de bogată și mai ales pe atât de multe planuri. A trebuit să le aflu pe alte căi și îmi pare bine că aflându-le pot să aduc și eu un modest omagiu domnului Mihai LEONTE azi, când avem atât de puține motive să ne bucurăm, eu zic că e bine și drept să ne bucurăm când unuia dintre noi i se recunosc meritele și este sărbătorit așa de frumos.
Îi doresc domnului Mihai Leonte multă sănătate, succes în toate activitățile pe care le desfășoară și tot binele din lume lui și familiei domniei sale
Eliza CIUMAȘIU
Colaboratoare RADIO TIMIȘOARA
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
---
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/ |
|
FAQ
Cautare
Membri
Grupuri
Inregistrare
Profil
Mesaje private
Autentificare
